Să învăţăm limba română

Dragii noştri conducători- foşti, actuali, viitori!

Printre altele,  una din armele de care vă folosiţi, fără vreo jenă, pentru impresionarea publicului larg şi forţarea mâinilor dibace cu putere de decizie, este şi limba română, în toată frumuseţea ei.

Partea proastă este că vă folosiţi de termeni care ” dau bine” şi sună ameninţător, dar nu îi concretizaţi.  Şi, din moment ce nu aţi catadicsit să-i căutaţi şi să-i învăţaţi înainte de aplicare, m-am gândit să vă sar, fuguţa, în ajutor, cu MARELE DEX!

Astăzi, am pentru voi 3 cuvinte: asumare, demisie, onoare.

Asumare– angajare în îndeplinirea unui lucru, a răspunde pentru o acţiune.

Acum avem deja experienţa faptului că, de câte ori se întâmplă ceva grav, cei „de sus” îşi asumă acţiunea.  Zău aşa, ar trebui să strigăm că la licitaţii: cine-şi mai asumă? Asumi odată, de două ori , de trei! Dar oare, de câte ori îţi poţi asuma dezastrele la care suntem supuşi?

Coşmaruri poţi să ai în fiecare noapte, aşa că nu ni le mai pasaţi şi ziua. Vă rog să restrângeţi la maxim 1 asumare pe săptămână!

Şi totuşi, încă ceva, citiţi şi partea a doua a definiţiei: să-ţi asumi nu înseamnă doar că provoci dezastrul, ci şi faptul că trebuie să răspunzi pentru el. Ori la noi, trăim aşa de bine cu legislaţia asta, care, vai ce rău le pare lor, a uitat să cuantifice şi nişte pedepse cumsecade, pentru aceste asumări trădătoare.

Demisie-act, cerere scrisă, prin care un angajat sau demnitar renunţă la un post, la o funcţie, la o demnitate. ( lat: demissio- îndepărtare)

Ameninţarea cu datul demisiei parcă nu mă mai atinge. Am auzit de atâtea ori fraza: dacă nu se face cutare şi cutare lucru, îmi dau demisia în secunda doi! Faptul ca celebrele personaje sunt tot în acelaşi loc mă face să am minunata reacţie: şi ce?

Pe de alta parte, acei câţiva , care îşi dau demisia, forţează nota şi sunt înlocuiţi cu altă persoană de acelaşi fel, pentru a nu distruge fragilul echilibru politic şi toate problemele se rezolvă într-un final.

Onoare: integritate morală, corectitudine, demnitate, probitate, cinste, onestitate, demn de încredere.

Ce cuvânt răsunător, vibrant, parcă mi se umple sufletul de mândrie când îl aud. Dar, mă desumflu repede când aflu că, onoraţii noştri demnitari au făcut cutare şi cutare lucru. Onoraţi înseamnă că au cel putin 50% onoare. Da de unde!

Demni de încredere? La câte minciuni au fost susţinute sunt aproape convinsă că nici ei nu mai ştiu unde e firul iniţial al adevarului.

Oameni buni, luaţi dicţionarul în mână, găsiţi măcar alţi termeni cu care să ” daţi bine”, nu mai mânjiţi limba română. Fiţi demni, măcar în discurs!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele si fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu