Sfârşeşte-te iubind…

Mă gândisem deseori, ce-aş putea spune despre iubire. Când o cunoşti cu adevarat? Când poţi s-o mărturiseşti, fără a fi luat peste picior, sau privit de sus, de colegi şi cunoştinţe, care zâmbesc zeflemitori, cu o privire ce spune clar ” ce ştii tu…”

Nu vorbesc de acea patimă vulcanică, mistuitoare, care provoacă crize de plâns, zbateri de inimă şi depresii mumificatoare. Nu, vorbesc despre acele iubiri care-ţi permit să creşti, să te descoperi, care nu te închid într-un gard ţepos ci îţi protejează rădăcina de ger şi te hrăneşte să nu te ofileşti.

Îmi place să cred că acest gen de iubire vine în calea fiecărui om şi că, atunci când trece pe lângă noi, suntem destul de maturi s-o recunoaştem, s-o apreciem şi să n-o lăsăm să plece.

Să nu cumva să-mi puneţi vorbe în gură! N-am zis că această iubire ar fi mai puţin pasională, dimpotrivă! Dacă vă recunoaşteţi drepturile inimii, mistuirea e reciprocă şi, în loc de foc de paie, vă puteti trezi cu un ditamai focul de tabără, la care nici nu v-aţi aşteptat.

Atunci când prietenia de ani de zile  se transformă în iubirea vieţii tale, te vei cutremura. Nimic nu te poate surprinde mai mult, decât propria inimă. Nimeni nu te cunoaşte mai bine decât cel care te-a ştiut suspinând după fitecine şi te-a susţinut, ţi-a ascultat cu răbdare polologhia, ştiind când să tacă. Pe el nimeni nu l-a iubit cum îl iubeşti tu, cea care i-a adus în braţe diverse fătuţe, doar ca să-l consoleze când nu se înţelegeau, fără să pricepi că acelea nu erau …tu, deci căutarea era în zadar.

Cine îşi are alături cel mai bun prieten ştie despre ce vorbesc.

Cine îşi are alături cel mai bun prieten şi încă nu şi-a mărturisit dragostea, se va tulbura.

Cine are alături pe cineva şi nu poate să spună ca e cel mai bun prieten, să fugă cât mai are timp.

Ne naştem, iubim,  sfârşim!

Sfârşitul frumos este atunci când ştii că cineva va zâmbi amintirilor pe care i le-ai daruit, când l-ai iubit!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Din inima

2 răspunsuri la „Sfârşeşte-te iubind…

    • Nu sunt fiica, sunt maritata cu un Giurgiu. Din cate stiu eu, sunt din Cozma. Eu, personal sunt cam din toata tara 🙂 ( mama e din Titu, tata din Gurghiu, eu nascuta in Baia-Mare).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s