Magie la purtător

De multe ori m-am gândit ce aş face eu, sau orice om, dacă , pentru o zi , am avea  puteri magice.

Se pare că stilul românesc ne e în sânge, pentru că primul lucru care mi-a venit în minte, recunosc, a fost că m-aş face invizibilă şi aş da iama într-o cofetărie bună, unde m-aş înfrupta, gratuit, bineînţeles, cu toate bunătăţile.

Am recunoscut, nu daţi cu pietre!

Adevărul este că, tot omul aleargă după împlinirea propriilor necesităţi primare, mai evoluate între timp (că n-am zis că vreau o halcă de carne, să am ce mânca, fără să vânez) şi abia apoi, ne mai interesează soarta altora.

De aceea, aşa cum îmi place mie să spun, poate că nu e de dat cu pietre la nivel macro, când mai marii se înfruptă din bunurile noastre, ale tuturor, învăluiţi de o perdea de imunitate, care-i face invizibili, sau, cel puţin, intangibili.

Dar, oare am dreptate? Nu vi se pare că prăjitura lor e cam mare?

Mă tot gândesc la minunea cu autostradă, oare de ce se întreabă lumea despre preţul dublu faţă de alte ţări? Păi, e la mintea cocoşului…sau a găinii :), jumătate sunt taxele care „ne trec podul”, că la noi sunt mulţi de plătit, până ajunge o anumită foaie să fie aprobată. E pe varianta fifty-fifty. Dar eu nu acuz, e doar un calcul, o presupunere…

Şi autostrada e cea mai mediatizată. Oare or fi şi variante cu trei sfert- plată la cine trebuie- şi lucrarea să coste un sfert, din tariful final?

Astfel că, adevăratul magician poate că e statul, care fără jenă, înghite în joben, o grămadă de bani, care, la o adică, nu mai pot fi recuperaţi, că doar aşa a prevăzut contractul…

Mi-am schimbat aşadar dorinţa, nu vreau să devin magician pentru o zi, ci vreau să devin stat pentru o zi. Şi ştiţi care zi o aleg? Cea în care se fac licitaţii.

Bine, bine, promit să vă las şi vouă un pic din prăjitura pe care o voi servi. Măcar aşa îşi va plăti tot românul, anticipat, creditele la bănci!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria pareri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s