Cam asa incepea un articol pregatit ieri dimineata:
„Sa va scriu ceva monden…e plictisitor.
Sa mai tac cateva zile…nu mai am pofta.
Asadar va spun acum ca, de cateva zile bune urmaresc evenimentele politice si cele de strada si nu stiu daca sa rad sau sa plang pentru faptul ca am depasit demult statutul de „Tara lui Papura Voda”. Luati aminte, nu ma refer la sensul larg adoptat- de tara nimanui, ci la o varianta mult mai trista.
Daca e sa ne luam dupa semnificatia apropiata istoriei, ar fi o tara care traieste intr-o saracie lucie ( la momentul istoric era vorba de o seceta prelungita, iar acum e uscaciunea buzunarului ), dar a carui conducator se zbate, cu istetime, sa iasa la liman. La partea cu conducatorul istet m-as abtine, sau poate nu, dar as intreba mai degraba, daca, depasind granita istorica, om fi transformat istetimea in viclenie?”
Acum insa, dupa o derulare palpitanta de-a dreptul , a unor noi evenimente- alegerea unui nou premier, va spun asa: talentul de scriitor al oamenilor iesiti in strada nu le apartine in exclusivitate. Am asistat la niste discursuri in parlament, care mai de care. Unele scurte si hotarate, altele existente doar ca bifa si cateva, de o subtilitate magica! 🙂
Mi-a placut sa vad ca lumea nu a uitat de tot arta discursului- da, ce sa fac, e febletea mea- cu intonatii, cu rabdare, cu voce blanda si mici intreruperi de ritm, cu o ordine clara a ideilor prezentate, ce sa mai spun, un deliciu!
Dupa savurarea acestor clipe, a venit reversul de mahala, tipic parlamentului din zilele noastre. E drept , valentele unui discurs inteligent necesita si un receptor pe masura. Pe parcursul zilei, am fost inundati de un curcubeu de pareri: mai intai ca „e cu noi”, apoi ca „e contra noastra”, inspre final s-a ajuns la un amarat si greu de demonstrat, ba chiar demoralizator ” nu stiu ce urmareste, dar sigur pune ceva la cale”.
Cert este ca, oricat de exasperante ar fi reactiile oamenilor politici, indiferent de apartenenta, un firisor de lumina mai exista, bine, nu pentru noi, cei de rand, dar ganditi-va asa: daca nu ar mai fi resurse, conducerea acestei tari nu ar mai fi tentanta. Iar acum tot ce mai aveti de facut este sa urmariti, in continuare evenimentele.
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 
„de o subtilitate magica!”
Postul creioneaza superb, starea de fapt.Mi-ai redresat moralul. Pot, multumindu-ti, sa-ti spun Rara avis?
Madi si Onu
Am ramas fara cuvinte. Iti multumesc pentru compliment, ar fi trebuit sa-ti raspund in latina, dar ma multumesc cu o plecaciune virtuala , dorind sa te asigur ca mi-ai ajuns la suflet!
„Dar, daca sufletul e o perla, refuz sa il dizolv in noroiul “lor”.
Daca ochii mei ar exprima necuprinsul, ca ai tai, te-ar răpi în taina lor de nepatruns!
Virtualul se revoltă pe nonrealismul său.
Madi si Onu
…scuze, dar mi-ai provocat latura poetica, prin complimentul latin…:)
anca,
Ma bucur, să fi intuit un real filon de sensibilitate poetică”
Madi şi Onu
Frumos scris. Îmi pare bine că există şi oameni optimişti. Eu fac parte din generaţia care a văzut în anii ’70 un suflu nou. Eram la vârsta adolescenţei. Am avut nefericirea de a fi cercetat de securitate încă din vremea liceului, pe motive de origine şi altele, dar totuşi speram în schimbare. Ce a urmat ştiţi prea bine. Am ieşit în 1989 în stradă sperând în mai bine. Aţi văzut ce s-a întâmplat. Am fost în piaţa universităţii în 1990. S-a văzut urmarea. Am fost în piaţa universităţii în 2012. Ce va urma? Am pierdut orice urmă de speranţă mai, ales că mă îndrept spre sfârşitul vieţii. Este bine că nu aţi pierdut speranţa, însă discursul domnului Ponta mi s-a părut suspect. Sper să nu mă condamnaţi pentru suspiciunea mea, aşa cum eu vă respect pentru optimismul dumneavoastră. O zi bună!
Multumesc. Asa cum am spus si in alte articole, fac parte din „gasca” ultimilor prunci ai comunismului, am cunoscut si apa rece- cand era si aceea, cozile interminabile, frigul care ingheta sufletul, apoi am trait cu diverse sperante, pe rand spulberate si mi-am respectat intru totul zodia careia ii apartin- balanta. Imi pare foarte rau ca evenimentele prin care tot trec ma fac sa-mi pierd echilibrul, dar refuz sa ma las trantita la pamant. Practic, cred ca daca nu ar fi aceasta tendinta a societatii de a ne provoca vesnic pesimismul si lupta mea interioara de a-mi pastra optimismul, atunci nu as mai avea despre ce sa scriu. E o stare de fapt ca ne e greu, ba chiar imposibil uneori. Dar, daca sufletul e o perla, refuz sa il dizolv in noroiul „lor”.
Va invit să lecturaţi un articol ce l-am scris.
România este ţara oamenilor puturoşi,(…)
Cu mulţumiri Popaţeapă 🙂
Scuze pentru editare. Am lasat doar invitatia catre articolul dumneavoastra.