Astăzi s-a întâmplat ceva.
O femeie săracă, o fiinţă aparţinătoare străzilor reci, mai mult ca sigur o cunoştinţă veche a spirtoaselor, cu semne de bătaie pe chip a intrat în biroul meu cu o voce slăbită, bâiguind:
-Am patru copii, eu, dacă mor, cine ajută? Şi eu mor…
Iniţial am crezut sincer, că venise în instituţia greşită, având în vedere că suntem aproape de Direcţia Copilului, apoi, încercând să-i spun unde trebuie să meargă, pentru ajutoare, a devenit agresivă, zărindu-l în birou şi pe un coleg.
Mi s-a strâns inima. Nu le am pe astea cu strigatul, cu datul afară, m-am făcut mică şi am aşteptat să-mi vină în ajutor colegii mei, care, cu chiu cu vai, au reuşit s-o facă să înţeleagă că nu era locul ei aici.
Dar eu m-am simţit umilă, fără importanţă, parcă toate ideile mele măreţe deveniseră atât de fanteziste în faţa necazului acestei femei.
Şi ce dacă bea?
Şi ce dacă e bătută?
Şi ce dacă nu are casă?
Şi ce dacă e agresivă?
Oricine, oricând, oriunde are potenţialul să ajungă aşa.
Mi-a fost teamă, aşa cum, să ma ierte cei care cred ca îi jignesc, îţi e teamă de un câine. Un câine rănit, care nu mai are nimic de pierdut şi muşcă.
Pentru ei, ce fac? Ce ştiu eu să fac, să aiba aceşti oameni măcar o fărâmă din fericirea mea?
Pentru că e o fericire să ai unde să dormi, să ai cu ce să-ţi îndestulezi stomacul, să ai un venit, o familie, să nu te agreseze nimeni, să ai speranţa că, dacă îţi faci un plan, s-ar putea să-l şi îndeplineşti.
Acum poate exagerez, din emoţia momentului, dar parca-mi e silă de propriile mele idealuri, atât sunt de indepartate de cruda realitate a oamenilor strazii.
Sa invat eu pe cineva sa tina un discurs, sa ghidez spre vacante de vis, sau sa impun fanteziile mele teatrale unui public…dar cine ma cred?
Asta sunt azi. Un om care stie ceva, nu tot, care doreste ceva, cam tot, dar care e descumpanit, de tot.
Maine…cine stie?…
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 
anca, „si ce daca” este scutul disperat all neputintei noastre altruiste. un post, in care, nedisimulat, esti tu si „mi-ai ajuns in inima”,ca sa te citez,(semn ca mi-a placut).
madi si onu