Nu vreau resemnare!

In urma evenimentelor sociale , in care un fost om politic a avut o tentativa de suicid, cu toate ca as fi vrut sa-mi retin opinia pe plan personal, ma vad intr-o oarecare masura, nevoita sa intervin.

Dezamagitor momentul in care am devenit caini si din fiinte sociale ne-am transformat in fiare salbatice, sau chiar mai mult de atat, ne-am degradat la un nivel ce nu mai are definitie.

Nu consider relevant cine a fost sau ce a facut acest om politic. Din partea mea putea fi rosu, portocaliu, sau roz cu picatele, dar…cand injosesti un om pentru bunul plac, iar apoi cand il vezi in agonie mai musti putin sau mult, imi amintesti de sacrificiul prometeic, pentru umanitate.

Le doresc tuturor celor cu pr politic grandoman sa faca din greseala, dintr-un astfel de om politic, un erou, pentru a-si gusta propria reteta.

Cat despre el, ce pot sa spun? E om. Greselile si le cunoaste si o tara are impresia la fel, dar el isi stie foarte bine si partile bune, victorioase, pe care o tara le-a uitat repede.

Trist, foarte trist ca se ajunge aici.

„Experti”, cu diplome ciudate, isi dau cu parerea si arunca mult noroi in oameni care au stiut sa stea drepti, cand vantul a batut cu putere.

Nu uitati, citatul celebru este ca asemeni brazilor „…ne frangem, dar nu ne indoim…”, asa cum o rastalmaceste ca da bine flexibilitatea, la timpurile noi, o tagma de amatori, mici si insignifianti arbusti coniferi!

PS: Pentru a nu fi acuzata de plagiat, citatul este din Ion Gavrila Ogoranu si Lucia Baki, „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria n-ai!, pareri

3 răspunsuri la „Nu vreau resemnare!

  1. Buna seara, un mesaj ontopic 🙂 articolul a fost propus pentru dezbaterea Blogstorming-14, pe MWB!
    http://www.mostwantedblog.org/2012/06/28/blogstorming-14/

  2. Pingback: Blogstorming-14. - MWB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s