De zece ani…

Intr-o nota mai diferita si mai melancolica decat v-am obisnuit, as vrea sa scriu azi cateva randuri despre un eveniment recent din viata mea.

Cu teama in suflet, recunosc, m-am targuit cu mine insami, daca sa dau curs invitatiei colegilor de facultate de a ne revedea, dupa un deceniu…vorbesc de prima facultate- actoria.

Momente frumoase au fost multe: de pierdere printre personaje, de regasire printre colegi, repetitii pana in ore tarzii din noapte, paine cu margarina si apa de la robinet in loc de masa, adoratii trecatoare doar pentru executarea unui rol…Deh, artistii poporului!

Valul vietii m-a dus intr-o alta directie, spre o lume extrem de realista, in care singura repetitie de zi cu zi e laitmotivul: sa faci bani! Nu conteaza ieri, conteaza azi, nu ma intereseaza cine ai fost, sau cine esti, ci doar ce esti capabil sa faci, iar daca lasi garda jos, te voi faulta oricand.

Asta e lumea mea.

De aceea am ezitat.

Ce le voi spune lor, dragilor mei, care sunt in teatre din tara?

Ca am mai colaborat cu Teatrul?  Si ce?

Ca-mi doresc cu ardoare sa nu ma indepartez din nou de aceasta lume incalcita? Si ce?

Mi-am luat inima-n dinti si hotarata sa dezvalui cat mai putin, m-am intalnit cu ei.

Nu ezitati!

Parerile de rau s-au rasfirat usor si parca trecuse o jumatate de ora de la ultima repetitie. In afara unor fire albe de par, aparute razlet, la „baieti”, ca noi , fetele, avem noroc 🙂 , nimic nu parea schimbat.

Sau poate…

Da. Schimbat era faptul ca tara mea draga nu mi i-a protejat pe nici unul dintre ei. Aproape fiecare si-a incercat norocul in afara. Si, vorba cuiva: „Aici am jucat Hamlet si dincolo steargeam praful pe rafturi si aranjam sticle de suc!” Apoi, ca intr-un vartej buclucas, s-au intors sa reincerce marea cu degetul. Dar marea era rece si au muncit departe de familii sa-si faca un rost, sau aproape de familii, tanjind dupa teatru.

Teama mea s-a spulberat  si mi-am ridicat din nou fruntea, ca intr-o fotografie din studentie, in care eram categorisita ca o „diva”, cand am realizat ca, o pasiune adevarata nu are cum sa dispara din profunzimile proprii, decat atunci cand iti doresti asta, iar eu, cu toata fiinta mea raman fidela visului meu de a ma dedica, cu bune si cu rele, teatrului, literaturii si frumosului.

Iubitii mei colegi, va multumesc pentru ajutorul dat in aventura redescoperirii!

 

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Din inima

Un răspuns la „De zece ani…

  1. Ce comentariu să faci, confesiunii de credinţă,purităţiisufleteşti?
    Cred că ştiu, de ce-mi eşti dragă!
    Eşti tu însăţi, farmecul şi puritatea gingăşiei naturaleţii!
    Madi şi Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s