Uneori, când te întreb : Ce faci? Eşti bine? … trec mai departe şi nu aştept răspuns.
Atunci rămâi perplex de incapacitatea mea de a avea bunul simţ să-ţi ascult oful şi te gândeşti, dând dezaprobator din cap, că încă sufăr de sălbăticie şi am fost crescută în codru.
Dar, iată ce nu ştii: îmi sunt de ajus două fracţiuni de secundă, să citesc în ochii tăi dacă ţi-e bine sau nu şi, poate, să te scutesc de un răspuns prea intim, dat prea repede…
Te întreb, totuşi, cu un motiv.
Te-am simţit că nu eşti în apele tale, că, dacă ai putea, ţi-ai revărsa prea-plinul să mai ducă şi alţii din povară.
De aceea îţi ofer portiţa şi te aştept, să văd când iei o decizie.
Până atunci, tot ce vreau să ştii e că sunt aici, că furtuna ta sufletească nu a trecut neobservată, că, dacă ţi s-ar întâmpla, Doamne fereşte, ceva, ar exista cel puţin o persoană care s-ar întreba ce faci şi dacă eşti bine.
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 
Aparenţele întotdeauna înşeală…”la tăţi ni-i greu” – vorba cântecului :))
Ştii…uneori, pt a te ridica şi a merge mai departe, e nevoie doar de atât: să simţi că cineva se gândeşte la tine.
Tu vrei să fii Maica Tereza? Ştiu că postarea, deşi este simţită de cititor la nivel intim, are o ţintă bine definită. Dar ce te faci dc dai peste oameni care nu iau în seama informaţia asta?
Propun să deschizi o afacere şi să faci un ban cinstit: 5lei/10 min de „spovedit” :))