Arhive lunare: octombrie 2012

NH Hoteles: Wake Up To A Better World

Ma simteam de-a dreptul privilegiata. Castigul unui concurs de advertising, pentru mine,  a avut o valoare mult mai mare decat cea financiara . A fost castigul sufletului meu. Iar faptul ca lantul hotelier international NH Hoteles mi-a acordat aceasta recunoastere, a fost de vis.

Incercand din rasputeri sa nu exteriorizez propria-mi incantare, n-am reusit sa ascund faptul ca ma simteam ca un om indragostit. Pluteam, fericita, pe holurile hotelului pe care l-am promovat, ca o stapana. Doar cunosteam de acum fiecare colt, fiecare imagine, fiecare serviciu, fiecare zambet si, cu toate ca mi s-au pus la dispozitie 400 de locatii, am ales, bucuroasa, Romania.

Mi-a placut chiar si acea fraza „Wake up to a Better World”, a fost o unealta buna pentru un scrib.

Alaturi de familia mea, m-am topit intr-o languroasa lene, gandindu-ma ca nu m-ar deranja sa ma trezesc intr-o astfel de „lume mai buna”, in fiecare zi…

Apoi…Am simtit ca cineva ma imbranceste. Mi-am deschis ochii. Fata palida a unui prunc, ma intampina, cu ochii tristi. Avea o masca ce-i acoperea gura si abia tarziu am recunoscut trasaturile ce ma uneau cu … propriul meu copil. Imi intindea un pahar de plastic, pe care se vedeau urmele refolosirii pana la epuizare, cu apa.

-Bea, sa te faci bine.

Mi-am simtit plamanii imbacsiti si  inghitind automat, ghidata parca, am simtit cum licoarea aceea maloasa ma otraveste.

Am vrut sa-mi intreb fata unde suntem ? Ce s-a-ntamplat cu noi, dar mi-a facut semn cu mana sa tac.

-Daca vorbesti vor sti si ceilalti ca suntem aici si nu mai putem sta. Iar tu ai nevoie de liniste, imi sopti.

Mi s-a facut teama. M-am ridicat cu greu dintr-un pat care ma incatusase cu gheare de arcuri vechi.  Ma gandeam cine ar fi vrut sa se lupte pentru un astfel de loc;  fara sa mai ascult vreun sfat, am deschis usa camerei.  M-am trezit in  strada, o strada aglomerata cu oameni care se imbranceau, cersind un loc pe trotuar. Atunci am inteles.

Mirosul greu de fum de masina m-a innecat. Lacrimile mi-au inundat ochii usturator si, daca nu era puiul meu, poate ca m-as fi lasat prada masinilor care treceau in viteza.

Unde disparuse hotelul meu, cu camere spatioase si elegante, cu apa cristalina in fantani arteziene, cu cerul de un albastru azuriu, colorat parca in joaca cu dungi aurii si roz, cu oamenii care nu fac rabat la zambet, toate minunatiile care-mi erau intiparite din seara  trecuta …

Eram intampinata de cladiri darapanate, care abia se zareau de sub aerul toxic, de oameni cu ochii-nrositi de nesomn si boala si de teama unui sfarsit iminent. Aici am ajuns?…

Cu inima stransa de durere, m-am intors catre fetita mea:

-Cand ti-am facut asta? In ce lume te-am adus?

– Despre ce vorbesti, mami? E lumea noastra!…

Gafaind, m-am trezit. Am  incercat sa-mi inund simturile cu noua realitate.

Mainile mele au alunecat, tremurande, pe cearsaful imaculat si fin, paharul de apa cristalina ma astepta sa-l sorb cu nesat, iar puiuta mea zambea linistita, in somn, langa mine.

Wake up to a better world…

Abia in acea dimineata am inteles, cu adevarat, mesajul hotelurilor NH Hoteles. Nu era o bravada a unui lant hotelier, sau o reclama plina de cuvinte atragatoare, nici pe departe…Era o mana de oameni constienti de ce e in jurul nostru, de calea pe care am pornit , care au inteles ce inseamna sa apreciezi ceea ce ai, inainte sa pierzi totul, pe veci.

Din acel moment am fost convinsa ca binele  acestei lumi depinde si de mine, iar la intrebarea : daca pot si eu schimba ceva, raspunsul a venit implacabil:  sigur ca pot!

 

Articol propus pentru proba a XIII-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

Scrie un comentariu

Din categoria concurs

TMI: Echilibrul dintre serviciu si viata extraprofesionala

Competitia dintre mine si mine insami 🙂 este acerba, va jur! Sunt chiar demna de a face parte din echipa TMI (Time Manager International).

Nu exista pe lume manager mai aprig. Dar, cu toate tentativele de a face totul perfect in viata, trebuie sa recunosc faptul ca uneori, o mana intinsa a celor ce stiu sa ne structureze relatia dintre profesional si personal, e binevenita.

Poate ca, la o prima vedere, participarea la diverse cursuri v-ar face sa ridicati spranceana. Dar, cei care au avut rabdarea sa-mi parcurga CV-ul, se vor lamuri. Atatea scoli…de ce? „Pai…de-aia”, raspuns tipic ardelenesc, sau, raspunsul meu de doamna: fiindca am vrut sa invat tot, sa stiu tot, sa reusesc in tot ce-mi propun.

Prinsi cu munca si cu jonglatul vietii personale, deseori ni se ingusteaza orizontul si, in loc sa vedem, linistiti, solutii la orice, vedem doar probleme. Tocmai de aceea, imi pare bine cand gasesc echipe de profesionisti, ca cei de la TMI, care te invata sa fii lider nu doar la locul de munca, ci si in viata personala.

Teama de esec dispare si, desi ma consider invatacel pana la moarte :), ma simt gata sa infrunt si cele mai drastice schimbari.

In timp, am invatat sa am rabdare, sa nu ma arunc intr-o decizie pe care s-ar putea s-o regret, am realizat ca, daca iti deschizi capacitatea de ascultare si intelegere al punctelor de vedere ale celor din jur nu ai decat de castigat si daca esti calm si bine-dispus, s-ar putea sa gasesti solutii inedite unor probleme care te macina de multa vreme.

Vi se pare ca am vorbit despre locul de munca? Oare?!…

Eu cred ca tocmai v-am lasat sa intrati si in „sufletul ” meu, familia.

Cele doua se intrepatrund atat de mult, incat ajung sa se completeze, sculptandu-mi caracterul .

Nu mai putem „functiona”  fara aceasta aglomerare de factori.

Cei care se inchisteaza in cariera se pierd in viata personala si se intorc intr-o casa, la sfarsitul zilei, nu acasa. Isi vad universul ca un loc calculat, superb, elegant, dar rece.

Cei care nu au o cariera, sau macar un loc de munca bun, isi poarta tristetea acasa, se simt sclavi ai unei vieti care nu le apartine, atunci cand parca au grija doar de altii, ca sa nu mai vorbesc de semnificativa diminuare a bunastarii financiare.

Un loc de munca insa, nu poate sa ne ramana total indiferent. Refuz sa cred ca este doar locul in care lucrezi cu program fix si astepti, cu sufletul la gura, ziua de salariu. Viata e prea scurta sa nu facem totul cu pasiune si sa nu simtim macar un dram de fericire atunci cand o actiune la care am participat are un final fericit.

Iar familia, ce as putea spune decat ca mi-as dori sa incapa toti intr-un buzunar sa-i iau cu mine oriunde merg, sa ma bucur cu ei de tot ce mi se intampla…la bine si la rau :).

Atata timp cat reusim sa pastram si sa cultivam acest echilibru fragil al vietii profesionale si al vietii private, suntem castigatori. Prioritatea mea e fericirea si calea prin care ajung la ea am ales-o singura.

Dar, echilibrul nu este un bun dat, sculptat in piatra, ci este ceva ce se castiga, e o decizie pe care ne-o impunem pe veci.

Iar eu fac asta in fiecare zi, de parca lumea mea se reinventeaza  si  ma bucur cand vad ca exista profesionisti care sunt gata  sa ne ajute sa ne deschidem volubilitatea si orizonturile proprii, sa devenim mai calmi, mai echilibrati si mai eficienti.

Articol propus pentru proba a XII-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

2 comentarii

Din categoria concurs

Borealy: Daruim emotii prin cadouri deosebite

Of, prin cate emotii trecem in viata si cate gesturi mici, sau chiar cuvinte aruncate la intamplare, ajung sa ne marcheze.

Fie ca-ti intra-n suflet cu un compliment, sau cu o minunata bijuterie Borealy, persoana care ti le ofera isi va sculpta pentru totdeauna chipul,  in inima ta.

Deseori se intampla sa uitam de noi insine, de emotii, de importanta clipei frumoase daruite cuiva.

Cuprinsi de cascada vietii, incercam din rasputeri sa ne reincadram intr-un  traseu traditional si  ne trezim  bifand o lista,  in graba :  scoala , casatorie (e musai sa ne indragostim…iremediabil, de cel mai frumos, destept si cu bani barbat din oras),  copil (care, la randul sau e cel mai destept, frumos, talentat si cuminte copil din cati au existat pe Pamant), cariera (daca mai e timp).

Dar oare de ce ne grabim? Cred ca e cazul sa ne oprim si sa admiram frumosul.

Imi place sa cred ca gingasa fire omeneasca are timp sa se bucure de o floare, de o bijuterie delicata ca dragostea, de un sarut.

Tocmai de aceea, imi place mult povestea fetei care, desi incerca din rasputeri sa-si gaseasca iubirea, a fost surprinsa de propriu-i destin, cand se astepta mai putin.

Si s-a trezit cuprinsa de teama, o spaima frenetica venita din strafundurile fiintei ei, cand si-a dat seama ca inima-i batea cu putere, pentru nimeni altul, decat cel mai bun prieten.

El singur, dintre toti,  stia culoarea ochilor ei :  verde smarald– de suparare, sau cu o minunata nuanta de aquamarine -de bucurie.

Cu gandurile incalcite si suferinda de propria  sinceritate fata de ea insasi, simtea ca se topeste de dorul lui. De dorul de a sti daca si el…

Pana-ntr-o zi cand, il vazu zambind si, fericit, i-a strecurat in palma, o cutiuta, o mica inimioara cu un inel ascuns, martorul tacut al zbuciumului lor.

„Ah, cat l-am cautat, e inelul Aquamarine, ca ochii tai atunci cand…iubesti, ii soptise el, gatuit de emotie si parca, de propria-i indrazneala, …si esti iubita”.

Strangand intre palmele lor tremurande, inelul gingas , cu sclipire de stea, cei doi si-au contopit sufletele pe vecie, mistuindu-se intr-un sarut patimas.

Articol propus pentru proba a XI-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs

Edimax: Stii tot ce misca!

Desi as putea sa marturisesc ca m-ati prins la-nghesuiala cu partea tehnica 🙂 , nu voi face asta. Totusi, celor care isi impletesc mintile, ca mine,  cand vine vorba de acest capitol, va sugerez ca atunci cand lecturati creatia mea , sa deschideti, in paralel,  si pagina priceputului nostru sponsor, Edimax, unde veti gasi toate lamuririle necesare.

In ce priveste propunerea mea, am decis sa va „incurc” in ritm antic, imbinand astfel tehnologia moderna cu strictetea trecutului literar:

Se-nalta azi spre ceruri o ruga ‘nfierbantata:

Cu Pnv sa vada, ar vrea cu toti odata,

Asteapta si cei mici si ceilalti, de acum,

Tehnologia noua sa-i duca pe alt drum.

Nu s-a stiut nimica, din zori si pana-n seara,

Doar mama obosita, oftand iesea afara.

Si rugaminte dulce,  spre ceruri trimetea:

„Oh Edimax cel mare, o camera as vrea,

Sa vad, cu mare clasa, imaginea din ea”.

Si magazinul, tulbur,  incrunta-a lui spranceana:

„Un IC 7100 este mana”,

 

 

 

 

Tot sade, se framanta, ca si-a iubirii soarta,

Se sprijina pe spatele modelului cu data.

„Vai noua, dar de smartphone mai toti se vor feri”

Cu EdiView, pe smartphone, teama se risipi.

Trecura astfel zile si cumparara deh,

Si IC 7110W.

 

 

 

 

„Cu Plug and View e simplu de tot”, spuneau in cor,

„Tehnologia-i super, si nu sufar de dor”.

Cand nu erau acasa , desi cu teama stand,

Lasau copii-n pace, ca ii vedeau oricand.

Pana-ntr-o zi cand, iata, ca bebelusul mic,

S-a hotarat sa pape pisica din ibric.

Era pisica mica si cam neputincioasa,

Iar el, ia lingurita si uite c-o indeasa.

Cu ochii lor pe smartphone, parintii-ngrijorati,

Lasa sedinte, totul  si fug, ca disperati.

Si cand ajung acasa, in culmea nebuniei,

Bebe cel mic le spune sa zica stop furiei.

Nu se-ntamplase raul ce-l asteptau deodata,

Ci, cel mic ii chemase, ca vrea o ciocolata.

Si cum stia ca altfel sa vina nu-i facea,

Se prefacuse singur, ca pranzul il servea.

Articol propus pentru proba a X-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs

Aventuria. Si esti bun de drum

Contrar asteptarilor familiei mele, nu sunt o fire deosebit de sportiva. Insa, pe parcursul vietii, mi-am conturat spiritul de luptatoare , prin diverse competitii cu mine insami.

Ah ce adrenalina, ce bucurie netarmurita ma napadea cand reuseam sa depasesc vreun obstacol ce presupunea un efort fizic deosebit. Fie ca reuseam sa schiez pe o partie abrupta, fie ca mergeam cu bicicleta pe carari nebatute, fie ca alegeam o alta aventura sportiva , am avut intotdeauna siguranta ca am un prieten de nadejde care-mi „tinea spatele”: Aventuria.

Mi-au fost aproape in toate incercarile mele de a-mi depasi limitele, nu doar cu produsele lor ci si cu un sfat bun.

Poate veti fi surprinsi si bulversati de oferta lor, dar asa cum un prieten nu te lasa la greu, eu am reusit sa gasesc impreuna cu echipa Aventuria cele mai bune solutii, de aceea am incredere ca si voi veti reusi.

Si pentru ca s-a nimerit sa va scriu tocmai de ziua mea (acest articol l-am scris in 21.10.2012), imi permit un mic joc si va ofer o  poezie  :), atat celor de la Aventuria si celor aventurosi  :

Te avanti tu cat se poate,

La birou tot dai din coate.

Invarti hartii toata ziua,

Eu spun sa mai zici si „piua„.

Hai, opreste-te odata!

Arunca hartia toata,

Pregateste-te de-ndata

Aventuria te-asteapta.

Cu-n suport de bicicleta,

Mult mai mic ca o racheta,

Iti dotezi masina azi,

Pedalezi cu Mountain Bike.

Bicicleta Head Aspire,

Te va duce catre soare.

Doar sa fii atent la piedici,

Sa te uiti, sa nu te-mpiedici.

Eu asa am facut odata,

Cand m-am dat  din munte-n… groapa.

Si-am tot stat vreo doua zile;

Nu m-a cautat chiar nimeni.

Am avut provizii bune,

Go Pack m-a salvat, pe bune.

Daca tie nu iti place

Bicicleta, n-ai ce face!

Dar de vrei, te-aventurezi

La schiat. Te rog sa crezi:

La acelasi magazin,

Fa cumparaturi din plin!

Iar daca sa-nnoti ai vrea,

Nu ai grija tot asa.

Mi-am luat o casca traznet,

Dupa moda: ultimul racnet,

Si-un costum de baie sic

Haide, vrei sa ti-l dedic?

Pai cu ele am facut

Maraton, ca pot sa duc.

Daca vrei si tu ca mine

Aventuria-i cu tine.

Nu stii cu ce sa incepi?

Pai intreaba-i, eu te iert.

Mi-am racit gura degeaba,

Ca si tu stii cum sta treaba.

Nu doar ca aici gasesti,

Tot ce vrei si ce poftesti.

Dar e o echipa buna,

Care pe client indruma.

Nu exista intrebare,

Fara de raspuns sub soare.

Daca nu eram convinsa,

Nu scriam aceasta lista.

La Aventuria te-ndrum,

Cu ei, tu esti bun de drum!

Articol propus pentru proba a IX-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs