Ma simteam de-a dreptul privilegiata. Castigul unui concurs de advertising, pentru mine, a avut o valoare mult mai mare decat cea financiara . A fost castigul sufletului meu. Iar faptul ca lantul hotelier international NH Hoteles mi-a acordat aceasta recunoastere, a fost de vis.
Incercand din rasputeri sa nu exteriorizez propria-mi incantare, n-am reusit sa ascund faptul ca ma simteam ca un om indragostit. Pluteam, fericita, pe holurile hotelului pe care l-am promovat, ca o stapana. Doar cunosteam de acum fiecare colt, fiecare imagine, fiecare serviciu, fiecare zambet si, cu toate ca mi s-au pus la dispozitie 400 de locatii, am ales, bucuroasa, Romania.
Mi-a placut chiar si acea fraza „Wake up to a Better World”, a fost o unealta buna pentru un scrib.
Alaturi de familia mea, m-am topit intr-o languroasa lene, gandindu-ma ca nu m-ar deranja sa ma trezesc intr-o astfel de „lume mai buna”, in fiecare zi…
Apoi…Am simtit ca cineva ma imbranceste. Mi-am deschis ochii. Fata palida a unui prunc, ma intampina, cu ochii tristi. Avea o masca ce-i acoperea gura si abia tarziu am recunoscut trasaturile ce ma uneau cu … propriul meu copil. Imi intindea un pahar de plastic, pe care se vedeau urmele refolosirii pana la epuizare, cu apa.
-Bea, sa te faci bine.
Mi-am simtit plamanii imbacsiti si inghitind automat, ghidata parca, am simtit cum licoarea aceea maloasa ma otraveste.
Am vrut sa-mi intreb fata unde suntem ? Ce s-a-ntamplat cu noi, dar mi-a facut semn cu mana sa tac.
-Daca vorbesti vor sti si ceilalti ca suntem aici si nu mai putem sta. Iar tu ai nevoie de liniste, imi sopti.
Mi s-a facut teama. M-am ridicat cu greu dintr-un pat care ma incatusase cu gheare de arcuri vechi. Ma gandeam cine ar fi vrut sa se lupte pentru un astfel de loc; fara sa mai ascult vreun sfat, am deschis usa camerei. M-am trezit in strada, o strada aglomerata cu oameni care se imbranceau, cersind un loc pe trotuar. Atunci am inteles.
Mirosul greu de fum de masina m-a innecat. Lacrimile mi-au inundat ochii usturator si, daca nu era puiul meu, poate ca m-as fi lasat prada masinilor care treceau in viteza.
Unde disparuse hotelul meu, cu camere spatioase si elegante, cu apa cristalina in fantani arteziene, cu cerul de un albastru azuriu, colorat parca in joaca cu dungi aurii si roz, cu oamenii care nu fac rabat la zambet, toate minunatiile care-mi erau intiparite din seara trecuta …
Eram intampinata de cladiri darapanate, care abia se zareau de sub aerul toxic, de oameni cu ochii-nrositi de nesomn si boala si de teama unui sfarsit iminent. Aici am ajuns?…
Cu inima stransa de durere, m-am intors catre fetita mea:
-Cand ti-am facut asta? In ce lume te-am adus?
– Despre ce vorbesti, mami? E lumea noastra!…
Gafaind, m-am trezit. Am incercat sa-mi inund simturile cu noua realitate.
Mainile mele au alunecat, tremurande, pe cearsaful imaculat si fin, paharul de apa cristalina ma astepta sa-l sorb cu nesat, iar puiuta mea zambea linistita, in somn, langa mine.
Wake up to a better world…
Abia in acea dimineata am inteles, cu adevarat, mesajul hotelurilor NH Hoteles. Nu era o bravada a unui lant hotelier, sau o reclama plina de cuvinte atragatoare, nici pe departe…Era o mana de oameni constienti de ce e in jurul nostru, de calea pe care am pornit , care au inteles ce inseamna sa apreciezi ceea ce ai, inainte sa pierzi totul, pe veci.
Din acel moment am fost convinsa ca binele acestei lumi depinde si de mine, iar la intrebarea : daca pot si eu schimba ceva, raspunsul a venit implacabil: sigur ca pot!
Articol propus pentru proba a XIII-a din concursul SuperBlog 2012.
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 