Uite broasca…de la uşă

Ah dragii mei, atât de mult îmi plac programele europene, alături de fonduri cu multe zerouri…de îmi e greu să aştern totul în cuvinte. Voi încerca totuşi, că nu mă pot abţine, trebuie să vă zic şi vouă…
Am avut puţin de-a face cu turismul, atât sub forma de client bezmetic, cât şi ca organizator.Tocmai de aceea ştiu cât de relevante sunt reperele turistice, pentru o ţară, oricare ar fi ea.
Spre jena mea, m-am împrietenit „la toartă” cu motoarele de căutare, pentru a oferi excursii minunate celor care-mi treceau pragul. Am şi eu o scuză, având în vedere că sunt un singur om, nu puteam să le văd, personal, pe toate şi să ma ocup şi de turişti, aşa că, deseori, mă ghidam după informaţiile generale, de pe internet, specificând doar în treacăt că nu pot garanta personal, din moment ce nu am văzut cu ochii mei, „pomul lăudat”.
Hait, că o dădeam în bară! Ce mă făceam eu dacă îmi trimiteam clientii la Fântânele, la celebra rezervaţie de broaşte ţestoase?
Da, e pe hartă, deci există…nu? Vreţi un sfat, oficial- nu al meu- care va rămâne celebru în istoria „experţilor” din turism: „dacă vreţi să vedeţi broaste ţestoase, trebuie să le căutaţi…bine. Să aveti răbdare…”
Poftim? Da ce, sunt păsări care zboară de colo-colo şi trebuie să aşteptăm să se întoarcă în pom, sau sunt râme care se ascund sub pământ şi vor să le cântăm să iasă?
Sunt broaste ţestoase, destul de măricele cât să nu te împiedici de ele şi să zici că-i piatră şi suficient de greoaie, să le întreci în fugă chiar şi când eşti foarte obosit.
Proiect european:da.
Finanţare mare: da.
Broaşte ţestoase: nu.
Măcar sătenii din Fântânele sunt de treabă, le arată turiştilor interesaţi de rezervaţie, un heleşteu cu gâşte, raţe şi curcani, că doar să plece tot omul mulţumit, daca a bătut atâta drum, să vadă ceva.
Ah, mai puteţi să admiraţi şi broaşte, dar nu ţestoase, ci din acelea de pârleaz,că ele nu pleacă de acasă şi orăcăie şi ziua şi noaptea … în si bemol. 🙂

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Exces de zel…în răutăţi

Citeam astăzi o vorbă mare şi m-am gandit să împart cu voi un gând: „Omul cu adevarat bun e cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost” (N. Iorga).
De la strivirea unei gâze, la o vorbă urâtă, aruncată ca din întâmplare, într-o totală nepăsare, sau arzândă gelozie şi poate ajungând chiar la luarea anumitor decizii politice la nivel înalt, doar pentru a intimida adversarii, fără a calcula victimele colaterale (întreaga populaţie), cu toţii ne facem vinovaţi de răutate.
Se pare că întreg poporul suferă profund de această boală cruntă, fatală sufletului.
Acest exces de testosteron este greu de ţinut în frâu. Dacă ne obişnuim să ne atacăm unii pe alţii, doar aşa, „în glumă”, ca să vedem cine e ultimul în picioare, nu cred că avem prea mari şanse la depăşirea obstacolelor.
Cu toate acestea, sunt raze de speranţă când văd zâmbetul fetiţei mele, când simt dragostea curată, când mă bucur de gânduri bune.
Îmi e teamă de cei care nu ştiu cum, sau nu vor, să se oprească din plăcerea vinovată de a strivi, dar îmi e şi mai teamă de momentul când, dacă m-aş convinge să las garda jos, i-aş întâlni, faţă în faţă.
Ce poţi să le spui celor care văd doar gri-ul din nori, în loc să observe razele de soare care ne îmbrăţişează de la înălţimi mai mari, cum să le explici unora că mierea prinde mai multe muşte ca oţetul?
M-aş resemna în bătălie, dar nu pot. Atâta vreme cât trebuie să menţinem echilibrul pe pământ, cred că mai avem nevoie şi de optimişti, cu exces de zel … la fapte bune.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

M-am luminat!

M-am luminat, dar aş fi vrut să nu fie cazul…

Astăzi am avut nefericita ocazie să-mi reconfirm o mare temere. Societatea în care trăim este cumplit de întoarsă  „cu fundul în sus”, dar asta ştiaţi şi voi. Capitolul despre care deja regret că vreau să vă povestesc, se referă la performanţa noastră intelectuală corelată cu imaginea proprie.

Este mai mult un semnal de alarmă, pe care cei vizati sper să-l înţeleagă şi să nu-l ignore.

Fiecare dintre noi a făcut o şcoală, două, trei, mă rog, după puteri. Până aici…nimic de reproşat.
Ce nu înţeleg eu este următorul fenomen: dacă tot suferim de inteligenţă (da, dragii mei, mă dă modestia afară din casă!) de ce nu ştim să ne apreciem, să ne comportăm şi să ne prezentăm în conformitate cu şcolile parcurse.
Oricum, în orice discuţie, la orice oră, se pot tria oamenii în: deştepţi, inteligenţi (nu e acelaşi lucru), cultivaţi, semidocţi şi…după semidocţi 🙂 „experţi” (scuze, dar nu-mi place acest termen, că doar nu există şcoli de experţi şi…m-aş întreba retoric, dacă ar exista, cine ar preda la acele scoli?).
Mai sunt pe lume şi cei din categoria finală, cei pe care chiar nu-i ajută mintea, dar pe ei îi protejez, deoarece, de cele mai multe ori, situaţia asta nu depinde de ei şi aş putea chiar spune că-i respect pe cei care-şi cunosc locul, poate aspira sau nu la ceva mai bun, dar nu se comportă de parcă ar stăpâni lumea.

Iertare, iertare m-am luat cu vorba şi era să mă îndepărtez.

Nu ştiu în ce măsură este vina mea, dar în ultima vreme dau de oameni deştepţi, dar care, prin comportamentul în societate, îmi crează o repulsie teribilă. Fie vorbesc „ţărăneşte”, cică să înţeleagă tot omul, fie că – şi „trag nasul” incontrolabil, fie că îmi invadează spaţiul personal, până când nu mai am în ce direcţie să mă retrag,  oamenii aceştia ignoră bunul simţ, in mod invers proporţional cu oferta de idei.

Hai să le iau pe rând: ţărăneşte… vorbiţi degeaba. Doar pentru că preluaţi pronunţia molatecă de la ţară, cu câteva expresii specifice, nu vă oferă siguranţa că ideile avansate vor pătrunde înspre toate masele.
În plus, e mai degrabă o ofensă faţă de locuitorii satelor, un fel de „tu eşti prost, stai să-ţi explic pe limba ta, ca să pricepi” şi nu în ultimul rând, la ţară ca şi la oraş, există oameni deştepţi care, deşi nu au avut ocazia să-şi dezvolte „arta vorbirii literare” te pot depăşi…caz în care pică prost tot „prefăcutul”.

Cu trasul nasului şi alte ticuri biologice, sau gestice, incontrolabile, prefer să nu-mi mai întorc stomacul pe dos. Nici pe-al meu, nici pe-al vostru.
Toate aceste obiceiuri ma duc cu gândul la oamenii foarte bine pregătiţi, acei „şoareci de bibliotecă” cu care e o plăcere să conversezi, dar pe care speri să nu trebuiască să-i vezi la faţă: sunt urâţi, scârboşi, libidinoşi (hai, nu vă speriaţi, vorbesc aici de imaginea creată de filmele americane).
Asemeni personajelor din filme, cei care se încadrează aici sunt respinşi, marginalizaţi, abandonaţi. Şi atunci…noi de la cine mai învăţăm? Cine ne ajută să ne dezvoltăm?

Iar de invazia spaţiului personal aţi mai auzit? Există dansuri de societate în care între parteneri trebuie să mai poata intra liniştită o persoană. Păi hai să dansăm măcar un dans din acesta, ca să mă înţelegeţi. Nu este necesar să vă număr genele atunci când purtăm o conversaţie, vreau doar să vă cunosc, să vă ajut, sau să cer o părere, atâta tot.

Şi acum lumina! Ştiţi cine nu face greşelile descrise mai sus?
Eu? Nu, cred că eu o mai dau în bară câteodată. Dar există acei oameni nemaipomeniţi care fac excepţie şi ei sunt…EXPERŢII!

Când ies în societate sunt „ca scoşi din cutie”, impecabili, surâzători, reci şi calculaţi, îţi oferă, la orice oră, o „poezie” menită să te impresioneze, să-ţi ofere senzaţia că fără ei şi globul pământesc s-ar opri din rotirea in jurul propriei axe. Nu exagerează, nu râd în hohote, vorbesc puţin, îţi gâdilă orgoliu şi îţi oferă suficient spaţiu personal. Tocmai de aceea conduc lumea.

Of, cât aş vrea să sting lumina! Dar dacă o sting, voi cum vă mai feriţi de ei …

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Blogger Profi Club

Profesionisti intr-ale scrisului, talentati in promovare si seriosi in oferta, astazi  lansam…sa bata tobele…

Blogger Profi Club!

Din seria: cand oamenii pasionati de lucruri frumoase isi „iau inima-n dinti” si se lanseaza intr-un astfel de proiect, trebuie sa va spun sa va pregatiti sufleteste: urmeaza sa revolutionam industria publicitatii online.

Daca nu ne credeti, atunci hai sa facem cunostinta, sa vedeti cu cine aveti de-a face 🙂 :

• Constantin cu blogul Blogul lui Constantin (coordonator);
• Anca cu blogul ancagiurgiu (coordonator);
• Mihaela cu blogul Gmx (coordonator);
• Diana cu blogul Sparkling Corner;
• Daniel cu blogul Havrince Daniel;
• Clarra cu blogul Clarra’s Blog;
• Mixy cu blogul mixy.ro;
• Cristina cu blogul Manifest pentru creativitate;
• Adi cu blogul give a little bit more;
• Ana-Florina cu blogul Geographica;
• Irina cu blogul Irina Bartolomeu;
• Gabriel cu blogul Blogu’ lui Berilac;
• Giulia cu blogul Giulieta info;
• Vasile Cristian cu blogul Javra;
• Maria cu blogul Aguritza’Blog;
• Ana-Maria cu blogul Enchanted Ana;
• Ana cu Blogul Anei;
• Ana-Maria cu All in one blog by Anne Marye.

Reguli interne: fair play, competitie maxima de talent, nu ne suparam daca alegeti sa colaborati doar cu unii dintre noi, dar ne-am bucura sa aveti curajul sa ne solicitati „la pachet”.

Super bloggerii din Blogger Profi Club (cei care inca nu au participat la competiti -maraton SuperBlog vor avea ocazia sa-si castige titlul de finalisti ai anul viitor) va asteapta cu propuneri curajoase: noi suntem pregatiti! Voi?

 

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

Cat ma costa … scartareala?

Dragii mei, sufar cumplit. Nu, inca nu sunt bolnava, slava Domnului, dar indur un frig la birou… de nu v-ati putea inchipui.

Am avut astfel, fericita ocazie sa-mi testez calitatea garderobei de servici si va spun sincer, nimic nu face fata, asa ca am dat iama in „subele de iarna” pe care le port mandra si dau senzatia sefilor ca sunt o chiulangioaica, abia reintrata in institutie, dupa o frumoasa plimbare prin ger. Ups, cred ca tot eu pic prost, dar…m-am cam obisnuit.

Din seria: cateodata are dreptate sefu’ iar azi este acea zi, noi, amaratii clantanim din dinti, cu speranta ca viitorul salariu sa nu fie diminuat cu aceeasi motivatie: facturi mari de platit!

Acum, eu ce sa mai zic, ca traiesc intr-un perpetuu cerc vicios: la birou economii, la salariu…economii, la sanatate…economii (luam paracetamol, ca nurofenul e scump 😉  ).

Eu sunt intelegatoare si indur, mai incalzesc un ceai, mai urc si mai cobor scarile, dar intrebarea de baraj e -pana cand?

Ferice de cei ce pot sa ignore o astfel de situatie si se pot desprinde usor de ea, restul, dati hainele jos din pod, inchideti centralele termice pentru a pastra temperatura constanta, ca cea de la birou si cand mergeti cu facturile la banci le ziceti sec, cu atitudine de sef: luna asta va refuz, astept mai multe de la voi!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu