Exces de zel…în răutăţi

Citeam astăzi o vorbă mare şi m-am gandit să împart cu voi un gând: „Omul cu adevarat bun e cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost” (N. Iorga).
De la strivirea unei gâze, la o vorbă urâtă, aruncată ca din întâmplare, într-o totală nepăsare, sau arzândă gelozie şi poate ajungând chiar la luarea anumitor decizii politice la nivel înalt, doar pentru a intimida adversarii, fără a calcula victimele colaterale (întreaga populaţie), cu toţii ne facem vinovaţi de răutate.
Se pare că întreg poporul suferă profund de această boală cruntă, fatală sufletului.
Acest exces de testosteron este greu de ţinut în frâu. Dacă ne obişnuim să ne atacăm unii pe alţii, doar aşa, „în glumă”, ca să vedem cine e ultimul în picioare, nu cred că avem prea mari şanse la depăşirea obstacolelor.
Cu toate acestea, sunt raze de speranţă când văd zâmbetul fetiţei mele, când simt dragostea curată, când mă bucur de gânduri bune.
Îmi e teamă de cei care nu ştiu cum, sau nu vor, să se oprească din plăcerea vinovată de a strivi, dar îmi e şi mai teamă de momentul când, dacă m-aş convinge să las garda jos, i-aş întâlni, faţă în faţă.
Ce poţi să le spui celor care văd doar gri-ul din nori, în loc să observe razele de soare care ne îmbrăţişează de la înălţimi mai mari, cum să le explici unora că mierea prinde mai multe muşte ca oţetul?
M-aş resemna în bătălie, dar nu pot. Atâta vreme cât trebuie să menţinem echilibrul pe pământ, cred că mai avem nevoie şi de optimişti, cu exces de zel … la fapte bune.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria n-ai!

4 răspunsuri la „Exces de zel…în răutăţi

  1. constantin cojocaru

    Bucuria celor rai este sa vada ca stai cu garda sus. Începe mecuil! – vor exclama satisfacuti. Mai cred ca una din patimile noastre este aceea de a ne aduce in prim plan adversari. Cat de simplu reactionau cei batrani care nici macar nu numeau raul..

    • Şi eu sunt de acord că le dăm prea mare importanţă „adversarilor” şi poate de aceea rămânem încordaţi. Suntem obişnuiţi cu răutatea şi o aşteptăm ca pe ceva implacabil.
      Mi-ar plăcea să revăd un „sfat al bătrânilor”, aşa cum mi-l imaginez, oameni trecuţi prin multe, a căror frunţi se aseamană cu înălţimile munţilor, albiţi de iarna vieţii, uitându-se la „amărâţii” cu pofte de scandal şi râcă, impunându-se şi anulându-i pe cârcotaşi dintr-o privire. Aşa m-aş linişti…

      • constantin cojocaru

        🙂 Luptam cu raul, ni-l asumam, in credinta ca traindu-l il exorcizam prin binele din noi… Dar raul are viteza de inmultire mai mare decat cea de exorcizare. De aceea batranii nu-i spuneau pe nume.
        Sa cultivam binele, caci raul vine nechemat.
        Cel mai mare dusman al raului este adevarul.
        Frumoase vorbe, nimic de zis. Asta tine de educatie si autoeducatie, de obisnuinte formate in timp. Nu de scos raul din ecuatie, ci de stiut ca el exista, dar ocolit mereu, ca si cum n-ar fi. Asta este ucigator pentru el, caci e orgolios nevoie mare, se vede tot timpul in buricul trebii, se lupta prin cele mai abjecte mijloace ca sa-si pastreze statutul de vedeta, il copleseste pe cel pe care a pus ochii cu fel de fel de cadouri otravite (calul troian e dulce manz…) si cate si mai cate ca sa-si sature nesatioasa foame de barfa, de minciuna, de violenta, de nedreptate.
        Frumos discurs! Am cazut in plasa iubirii de cuvinte… caci mi-s dragi, si-s ale mele 🙂

  2. Gabi

    Back in business!
    Deci e cu răutatea acum…ce noroc, subiectul meu preferat! 😉 Dacă vreau, pot să scriu şi un eseu despre asta – mama nu se suppără; de ce oare??

    Aş putea să menţionez că, mai întâi de toate, răul este relativ; dar, desigur, ştii asta deja. Dincolo de acest aspect, mai e ceva: nu cred că e atât de important să fii o persoană bună, ci de o importanţă capitală este să ştii când să fii o persoană rea. Prea multă bunătate strică, aduce suferinţă şi e interpretată ca slăbiciune, prostie, imbecilitate (după caz). Plus că nu primeşti nici o medalie dacă alegi să fii Maica Tereza – ba din contră.

    Prin urmare, eu spun aşa: te porţi cum ai chef şi cine te acceptă, foarte bine. Cine nu, treaba lui – nu e ca şi cum s-or gătat oamenii pe planetă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s