Toxicitate cleioasă…

Mă lupt cu gânduri negre, de câteva zile, de când am auzit, cu stupoare, despre posibilitatea „dezvoltării” centrului ţării, prin deschiderea unei linii de producţie de formaldehidă (clei, în varianta nepretenţioasă)chiar la marginea oraşului în care am crescut.
Aţi auzit vreodată expresia „Ştii de ce se-ndoaie cuiul când îl baţi? Se uită la prostul care-l bate!”… În cazul de faţă nici nu mai sunt sigură de ce parte sunt…dacă sunt cui, tot mă uit degeaba, dacă sunt celălalt personaj, mă tem că particip tacit la bătut cuie într-o cutie (de veci), din lemn preţios, frumos lăcuită.
Îmi e greu să înţeleg de ce aleg fabricile, cele mai poluante, să se instaleze în vecinătatea oraşelor, a zonelor locuite, în general.
Nu, nu a fost invers, comunităţile nu se dezvoltă ulterior, doar că fabricile, reducându-şi din costurile de mentenanţă, nu oferă transport zilnic angajaţilor, de acasă la servici, sau o cazare de servici, în apropierede fabrică. Aşa că e mai bine să se-nghesuie aceste motoare poluante în coastele unui oras, e mai ieftin, nu?

Nu mă interesează perversitatea argumentului: oferim mai multe locuri de muncă, dezvoltăm zona, dacă o dezvoltăm economic pentru 100 de generaţii… din moment ce acele generaţii se vor perinda mai repede, datorită scurtării mediei de viaţa a viitorilor oameni „îmbogăţiţi” sănătos, de formaldehidă.
Nu sunt chimist, nu mă pricep, eu ştiu doar atât: orice producţie ce implică utilizarea sau transformarea unor substanţe chimice poate prezenta pericol, deoarece schimba compozitia aerului pe care-l respiram.
Argumente puerile gen: „formaldehida oricum este prezenta peste tot”, nu cred ca au relevanta, pentru ca nu o inhalam in mod continuu si nu venim in contact cu ea o perioada foarte lunga de timp.Faptul ca persoane de rang inalt in comunitate se lasa influentate de nevoia de sustinere, cu amprenta mai mult sau mai putin politica si iau in ras acest val de panica al populatiei locale, mi se pare un gest destul de grav.
Sper ca factorii de decizie sa-si reaminteasca faptul ca au fost alesi prin multe voturi, ale intregii comunitati, nu doar al celor cu proiectul, de aceea tind sa cred ca vor lasa deoparte mandria de a fi in frunte si se vor adresa, cu argumente concrete, realiste, populatiei ingrijorate.
Eu una imi doresc sa nu am dreptate, sa mi se para mie grav si sa nu fie, insa am mai trecut in copilarie prin asa ceva, cu o fabrica de alt profil si cu oameni cu durata scurta a vietii, palizi si bolnaviciosi si copii ai caror dinti de lapte se macinau cu mult inainte de cresterea celor noi, „de otel”.
Poate ca atunci nu puteam lupta, dar acum…

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu