Spaime culinare

Abuzand de telecomanda imi dau seama cat de mare este diferenta intre reactia oamenilor fata de politica, pe care o dezbat infrigurati, cu ochii injectati de nesomn si porniti vesnic la atac si reactia participantilor la emisiuni culinare.
Acelasi popor, aceleasi probleme.Totusi…
Pune-ne in farfurie un gratar cu cartofi prajiti sau o mamaliguta cu branza si smantana, ori, in stil caracteristic campaniilor politice, sarmale, sau mici si nu mai ai treaba.
Poate sa crape tara asta, daca este o slana, o ceapa si un colt de paine, nu ne dam pe-o lume!
Foamea noastra launtrica explodeaza intr-o refulare demna de emisiunile ce trateaza dependente.
Ne tradeaza cineva…mancam, sarbatorim ceva…mancam, se schimba clasele politice…mancam, ingropam pe cineva…mancam.
Nu este oare cea mai folosita scuza atunci cand suntem nervosi? Ne cerem repede iertare dupa ce hapaim un ciolan cu fasole…ca deh, ne era foame si de-aia aveam „capsa pusa”.
Tristetea, bunatatea, exuberanta, grija, harnicia, toate se oglindesc in burdusita camara romaneasca.
Poate de aceea, mai mult decat in emisiuni ce dezbat probleme reale, ne sprijinim in emisiuni culinare, traim emotii duse la paroxism cand se arde o omleta, sau pufaim , superiori, cand nu ni se potrivesc „farfuriile” concurentilor cu tricoul ales.
Nici nu stiu daca e o sfidare plina de ironie, aceasta patima a emisiunilor culinare, cand trecem prin momente grele, cand grija primordiala ar trebui sa fie perceperea, cat mai clara, a unei realitati dure, care musca din traiul nostru zilnic sau, daca nu e cumva o forma de terapie proprie, cand alegem, cu buna stiinta, sa ne banalizam spaimele.
O prietena de-a mea spunea zilele trecute ca suferim de o foame crunta si cred ca referintele nu erau doar culinare.
Ne e foame de tot si de toate, dar suferinta noastra profunda se datoreaza disparitiei banalitatii, a temerilor fara relevanta pe termen lung.
Ma indepartez asadar de grijile zilnice, respir adanc si ma las patrunsa de spaimele culinare ale unor concurenti oarecare, dintr-o emisiune oarecare, cuprinsa de frenezia unei alegeri fara repercursiuni, dar care are un delicios efect de magneziu.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Hulpavi de stiri…

Am mai subliniat cu alte ocazii ca suntem un popor care tine mortis sa redefineasca „stirile”.
Innebuniti dupa ratinguri, grafice si premii in lumea mass-media, jurnalisti, de orice soi, se calca in picioare cautand un eveniment mai demn de comentat.
Imbulzeala asta imi aduce aminte nu de masa leilor, de care nu se poate apropia nimeni, ci de ciosvartele aruncate sacalilor, bucurosi ca pot sa roada ceva, dupa oaspatul regesc.
E drept ca nu poti sa ai pretentia ca, in fiecare zi, la cate doua-trei buletine de stiri importante sa dezvalui cine stie ce noutati, dar de la pisica ce naste un pui de gaina la oameni care au vrut sa infiinteze discoteca in propria casa si aceasta s-a daramat, cred ca le-am trecut pe toate in revista.
Pentru cei care nu stiu cum functioneaza sistemul de stiri, in dorinta de a va proteja telecomanda de aruncarile voastre nervoase, va dezvalui ca totul se bazeaza pe comunicate de presa.
Asadar, practic, toata lumea transmite aceeasi stire. Importanta devine dictia si felul frazarii, ca sa ne impresioneze si sa ne lipim urechea de un singur post, avand senzatia ca ne dezvaluie mai multe amanunte.
Vanatorii de senzational sunt invitati sa citeasca fictiune, poate-si mai dezvolta si vocabularul, intre timp. Nu mai oferiti motive in plus stiristilor sa se calce in picioare la usi de tribunal, sali de judecata, inchisori sau resedinte diplomatice, concursuri de „miss parlament” si multe altele.
Stirea e stire cand te afecteaza pe tine: viata ta, casa, familia, patria.
Micile rabufniri cu tam-tam, prezentate in asa fel incat sa creeze panica, sa ofere senzatia publicului inocent (mai mult sau mai putin) ca fara aceste evenimente nu ar mai fi legal sa respire in tara asta, le pun la locul lor, intr-un sertar indepartat al mintii, unde sa nu indrazneasca sa ma mai deranjeze.
Imi place jurnalismul, apreciez zbaterea de zi cu zi a celor din domeniu, dar invazia de „stiri” fara consistenta ma lasa rece si ma face sa cred ca mai avem mult pana la adevarata performanta, apreciata si premiata, pe buna dreptate!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Suflet satinat…

A fost o zi foarte grea. Dupa gaura de vierme dintre galaxii, cu totii ne-am simtit strabatuti de o senzatie ciudata, de parca toata energia ne-a fost absorbita intr-o micro secunda.
Nu intelegeam de ce capitanul insistase sa traversam zece paralele universale, sa ajungem in zona vortexului atemporal, pentru calatoria secreta spre Pamant.
Epuizata, ma intorc in capsula.
-Activare cod somn 253 pat satinat si cod 423, imagine laterala padure tropicala, sunet mediu.
Marginile capsulei se desprind, ma impresoara ca intr-un cocon si privirile mi se scalda in imagini colorate.
E atat de plictisitor, in ultima vreme capitanul ne-a bombardat cu tot felul de povesti despre vechiul pamant, despre ce vom gasi acolo. Nu inteleg ce-l deranjeaza la ecranul modern din capsula, la patul protector de cocon, la mancarurile gata pregatite la perfectiune de computerul de bord. Insista si insista sa ne intoarcem in timp, sa invatam si noi cum era…Plictisitor…
Nici n-am apucat sa atiperc ca sunt trezita de vocea capitanului.
-Anulare coduri odihna, haide, e momentul sa ne teleportam. Daca am calculat bine pe Pamant inca e noapte, vom avea timp cateva ore sa ne adaptam.
Am plecat spre camera de teleportare. Am inchis ochii si cat am clipit, m-am trezit intr-o camera mare, cred ca am fi putut sta intreg echipajul acolo, intinsa pe un pat din cele antice. Dar nu ma impresura, cum am crezut ca va face.

Curioasa am intins mana, era o senzatie noua sa ma pot misca libera. Iar in clipa in care am atins lenjeria de pat, acel asternut delicios de fin, am simtit ca nu se poate sa fie adevarat. Mainile mele mangaiau perna moale si imi afundam corpul in imbratisarea catifelata a pilotei.
Trebuie sa recunosc ca mi-a trebuit mult timp sa ma desprind de acest rai.
Dimineata, capitanul mi-a zambit intelegator. Am servit un mic dejun de vis, cu clatite poate prea prajite, cu cafea prea fierbinte, dar a fost minunat.
Stiam ca asta fusese misiunea, aceea de a retrai minunatele amintiri. Mi-a fost rusine, dar parca vorbele mele au iesit fara sa le pot controla.
-Capitane, ce asternuturi sunt acelea pe care am dormit?
– Asternuturile sunt din colectia anului 2013, „Tac Perry”, aici sunt o noutate si oamenii le pot comanda online de la magazinul „Asternuturi & Prosoape”.
Mi-am concentrat gandurile si folosit toate cunostintele de utilizare a aparatelor acelea vechi si am intrat online. Mi-am ales un model superb, l-am adaugat in cosul de cumparaturi cand…il aud pe capitan: „transfer nava”.
Epuizare maxima dupa teleportare. Ma intorc in capsula sa ma odihnesc.
Computerul de bord imi atrage atentia ca am un mesaj:
-Confirmati comanda lenjerie de pat satin Tac Perry?
Cu inima batand cu putere, am confirmat. In urmatoarele ore, o nava transportator mi-a adus pretiosul pachet.
Secretul somnului meu reconfortant il pastrez, dar il strang in brate, in fiecare noapte.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
Fotografia prezentata in acest articol nu apartine autorului acestui blog, este preluata de pe site-ul magazinului online „asternuturi & Prosoape”. Acest articol participa la concurs.

Colţ(ii) de teatru- Episodul I

Rabd cât rabd, dar mă mănâncă palmele, aşa că nu mai stau şi vă aştern câteva gânduri, din colţurile îndepărtate ale sufletului meu de om de teatru.
Zilele trecute postul de televiziune Antena 1 a făcut un pas important, ne-a propus un program inedit, un spectacol de teatru, după piesa lui Georges Feydeau, „Doctori de femei”.

Când am vazut programul m-am bucurat, aşa, măcar pe jumatate, de curajul unui post de televiziune, de a reda frumuseţea artei dramatice întregii ţări, prin debutul unui program de difuzare a spectacolelor teatrale la TV.
Am spus pe jumătate pentru că nu se compară cu emoţia transmisă „pe viu”, când spectatorul şi actorul respiră acelasi aer. Eu nu sunt adepta transformarii unui fenomen emotionant, intr-un fenomen rece, calculat. Dar, asta avem, cu asta lucram!
Totusi, pe tot parcursul reprezentatiei am avut senzatia ca fervoarea actoriceasca, odata redata pe micul ecran (sau, ma rog, mare- la noile dimensiuni ale televizoarelor), a devenit usor ridicola si spectatorul din sectiunea „pijamale” putea oricand sa piarda esenta actiunii.
Ramane insa o idee buna prezentarea succinta a ceea ce inseamna teatru, pentru deschiderea apetitului persoanelor care nu au stiut sau au ignorat, pur si simplu, aceasta arta, pana acum.
Comedie burlesca, a scapat pe ici pe colo in trivial, dar, probabil pentru cei neavizati tocmai acest lucru a dat un farmec aparte, a relaxat publicul.
Cu mea culpa va spun ca sunt un spectator de teatru foarte dificil (riscul meseriei). Trec mai departe de emotii, de cortina si de text si, uneori fara sa vreau, ma concentrez pe erorile tehnice, greseli elementare pentru cei care joaca de mult timp. De-a dreptul deranjanta mi s-a parut tonalitatea „strigata”, aceasta alegere fiind profund neplacuta pentru spectator.
As vrea sa cred ca de vina sunt emotiile televizarii,dar pentru profesionisti nu gasesc scuze. Teatrul inseamna initial arta vorbirii si a transmiterii emotiilor prin tonalitate, inflexiuni si alte „arme” de limbaj. Imi pun speranta intr-o redresare.
Conflictul intre generatii s-a simtit foarte bine in seara spectacolului. Incapacitatea unui compromis al ritmului actorilor a dus la ruperi de text si actiune.
Avand in vedere ca suntem totusi la inceput de colaborare intre televiziune si Teatrul de Comedie ma voi opri aici si astept, cu nerabdare viitoarele spectacole.
Opiniile voastre, a celor care au fost in sala principala, dar si a celor din sala „Pijama” pot fi exprimate in „comentarii”.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
Fotografia prezentata in acest articol nu apartine autorului acestui blog, este fotografia de generic a emisiunii si poate fi retrasa in cazul unei sesizari negative.

Premierea de mare clasa…

A trecut ceva vreme de cand am inceput sa-mi ofer gandurile binevoitorilor mei cititori.
Nu pot tagadui puterea cuvantului, placerea si dependenta pe care o am cand vine vorba de texte intortochiate, mai literare sau mai „reci”, dar, asa cum este normal, toti traim cu speranta ca, intr-o zi, talentul nostru ne va rasplati.
Ca e vorba de un fir de ata, sau un voucher primit cadou, zambetul meu este la fel de stralucitor si de greu de stapanit.
Tocmai de aceea, sunt mandra sa va povestesc despre concursul BlogAwards 2013, un concurs adresat bloggerilor „curajosi”, mai mult sau mai putin initiati intr-ale condeiului, cu premii frumoase si utile.

Poate ca uneori ezitam atunci cand e vorba sa cumparam un produs, pentru noi sau pentru cineva drag. Ganditi-va insa, cat de mandri veti fi cei care, inscrisi in concurs, veti oferi celor dragi posibilitatea de a-si alege cadouri pretioase, „muncite” de voi, cu talent si inspiratie, sau va veti „alinta” pe voi insiva, cu un cadou frumos.
Campaniile sunt alese cu mult bun simt, sponsorii sunt generosi, iar voi aveti suficiente motive sa va angajati la locul I, in acest concurs.
Cred ca, desi lumea bloggerilor se mareste pe zi ce trece, o astfel de competitie, poate chiar una din cele mai importante, avand in vedere multitudinea campaniilor si valoarea premiilor, este o etapa binevenita, in care lupta e dreapta si iscusita si fair-play-ul este la el acasa.
Bloggerii care doresc sa se inscrie pot vedea Regulamentul competitiei aici.
Iar tu, daca nu esti blogger, tot poti sa te bucuri de ceea ce are Blogawards 2013 de oferit, adica poti citi online, relaxat, articole mestesugite, care-ti prezinta o alta fata a cumparaturilor.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu