Cinci minute!
Asta mi s-a intamplat acum cateva zile, mi-au fost necesare 5 minute in plus la orice actiune pe care o incepeam.
La intalnire la birou-oricare, nu neaparat unde lucrez eu 🙂 – nimeni nu e punctual, sunt necesare macar 5 minute dupa inceperea oficiala a programului, sa se adune toata lumea.
Daca te duci de dimineata in vreo institutie esti rugat sa nu deranjezi „cu noaptea in cap”, sa mai astepti 5 minute, sa-si bea oamenii cafeaua.
Te grabesti sa ajungi la un maxi-taxi, esti sunat ca este imperativ sa intri 5 minute la birou, sa mai iei un dosar.
Ajungi in statie si vezi ca, daca erai cu 5 minute mai devreme acolo, ai fi plecat odata cu masina…
Incerci sa „faci frumos” si sa te intorci la servici inainte de plecarea sefului, sa stie ca esti extrem de eficienta…dar seful a plecat de 5 minute si va avea impresia ca tu nu te-ai intors, ci ai profitat de o jumatate de zi libera…
Te duci acasa si vrei sa-ti pupacesti ingerasul, dar stii ca a adormit de 5 minute, asteptandu-te si nu vrei sa-i strici somnul.
Te superi pe toti si pe toate si, cand rabufnesti, realizezi ca: „Trebuia sa fiu cu cinci minute mai desteapta si… sa tac”.
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu