Asteptam sarbatorile si ne lovim, la tot pasul, de cadourile pregatite pentru sacul lui Mos Craciun.
Unii sunt mai darnici, isi incurajeaza copilasii sa-i dezvaluie Mosului, dorinta secreta si-i lasa sa-si lipeasca nasucurile rosii, de vitrinele pline cu jucarii.
Altii trec, nepasatori, obsedati de grijile cotidiene, pe langa mii de luminite aprinse, parca, pentru a le incalzi inima.
Exista, din pacate, pe lumea asta si copilasi sarmani, ale caror scrisori tind sa se rataceasca. De aceea sustin ca una din cele mai frumoase fapte pe care le poti face este sa-l ajuti pe Mosu’ sa-i regaseasca.
Fundatiile sunt tot mai pricepute in transformarea simplelor donatii in evenimente ce raman in sufletul participantilor.
Pana aici…nimic de reprosat.
Si totusi…
Nu as putea sa va spun exact daca este un scenariu, o intamplare regizata, bine pusa la punct, dar, citind un mesaj despre o sarbatorire de acest gen, m-am simtit la „camera ascunsa”.
O Fundatie binevoitoare-ca doar nu are cum sa fie rau-facatoare, nu? -ne invita sa fim Mosnegi (ca Mos Craciun e numai unul) pentru cateva centre de plasament.
Considerata o alegere „topitoare de inimi”, Fundatia a afisat scrisorile copiilor catre Mos Craciun.
Mosul nu cred ca s-a suparat, roicum avea nevoie de putin ajutor, dar eu am ramas gura-casca. Ma asteptam la orice, dar la asta, nu!
Primul obiect dorit de vreo 90% dintre copii ce credeti ca era?
Dulciuri?
Nu!
Papusi si masinute?
Nu!
Carti si jocuri?
Nu!
Haine?
Nici atat!
Era o tableta!
Hmmm, ma gandesc eu, o fi avand Fundatia un sponsor special si le-a sugerat copiilor ce sa ceara?
Nu am gasit raspuns concret. Ca doar…daca era vreun sponsor li se sugera si Mosnegilor spre cine sa se-ndrepte…nu?
Bietii copii! Cat sunt de angrenati in vartejul tehnologiei si cat de repede vor uita sa se joace, cu adevarat!
M-am intristat, mi se parea ca, in aceste cazuri si asa destul de triste, acesti ingerasi de copii isi regasesc copilaria curata, isi dezvolta imaginatia citind, sau reinventand jocuri, pe care noi, adultii, le-am uitat deja.
Ei sunt inocenti, nu avem ce sa le reprosam mai mult decat ca sunt ascultatori. Asculta de adultii doritori de tablete!
De aceea, va rog, pe cei darnici, care alegeti sa fiti „Mosneagul” pentru cineva, deschideti-va nu doar punga, ci si ochii si cititi, printre randuri, ce cadou ar putea face un copil fericit!
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 
Hahahahaha!!!
Puteam să jur că este o tabletă…acelaşi lucru s-a întâmplat la o asociaţie dragă mie: 100% din copii, fie băieţi la fete, îţi doreau tabletă şi Iphone 5 de la Moş! Şi-s doar clasa a treia…
Dar în cele din urmă, au primit dulciuri şi jucării, dar nu au părut supăraţi :))
Si copiii de care spun sunt micuti, de la 8-13 ani, din ce am „frunzarit”.
Poate ca asa se jucau cu ei oamenii mari si responsabili care-i ingrijeau…adultii se uitau pe tablete si strigau la copii sa se joace…:(
Buna atmosfera, halal cadou de Craciun!
Cat dreptate !!! In tot valul acesta de tehnologie (telefoane , tablete ………. etc) copiii nu mai sunt copii , nu mai au copilariia care trebuie sa existe pentru un copil !! Asta nu inseamna ca suntem si noi la randul nostru ( cum spuneam de parintii nostri ) ca suntem demodati si nu vrem sa evoluam in pas cu lumea. Trebuie sa lasam copiii sa fie copiii toate la timpul lor. Si eu cred ca majoritatea acestor asociatii sunt doar niste persoane care nu vor decat sa-si umple buzunarele profitant de bunatatea si generozitatea semenilor nostri.