Of, alegeri!

Stăm ce stăm și…hop, iar vin alegerile peste noi! Sunt de atâtea soiuri că nu le mai țin minte. Noroc cu afișele explicative, care au împânzit, cu hărnicie, țara.
Hai că-i înțelegem, cât de cât, pe candidați, că doar noi, transilvănenii suntem răbdători din fire și ne place să vedem chipuri de oameni sănătoși, fericiți, îmbujorați – cu asemenea beneficii tu nu ai fi ca ei?-, dar și când ne zburlim…
Că le văd chipul am priceput, că tot eu plătesc și afișele a devenit o anormalitate banală, dar ce legătură au europarlamentarele cu înghețarea serviciilor în țară?
Nu se mai lucrează, că vin alegerile, se scurtează programul la ghișee, că vin alegerile, nu se mai repară drumul, că vin alegerile?
Păi voi chiar nu vă dați seama câte pericole ne pasc?
Mai avem puțin și facem „accident de afiș”, uitându-ne în sus și căzând în gropile de pe carosabil sau reconfigurând strada prin mutarea vreunui parapet.
De mai bine de o lună de zile, între Tîrgu Mureș și Reghin ne-am teleportat în perioada anilor ’80-85, fiind obligați să ocolim vreo doi-trei km, pe un drum de țară/parțial cu pământ, parțial pietruit-îmi cer scuze, dar drumul e în asemenea hal, încât nici nu știu să vă spun corect din ce este.
Problema? Un pod de 50 m (poate nici atât), lăsat parțial decopertat, pe un sens de mers.
Drept să vă spun, cred că porțiunea decopertată este mai bună decât drumul ocolitor și, de aceea fac apel către cei care nu mai vor să continue să refacă podul, să deschidă, măcar, ambele sensuri.
Dar cred ca vorbesc singură, poate că,fiind vorba de un proiect european se așteaptă noua echipa de europarlamentari care pot aproba aceasta „dezghețare”.
Mda, îmi dă și mie cineva adresa unde să trimit factura pentru reparațiile la mașină?
O pot trimite și după alegeri!…

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria n-ai!, pareri

2 răspunsuri la „Of, alegeri!

  1. Ar fi o idee să mergi pe jos şi ai rezolvat din start problema reparaţiei la maşină. Adică…mă găndesc că în garaj nu ai gropi 😀

  2. Gabi, la fel de dulce ca de obicei! 🙂 As merge si pe jos, nu zic nu, dar parca un jogging de 32 km dus si 32 intors e cam mult…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s