Arhive pe categorii: Pagina palmasului

Imnul vibrant

De acum cred ca ma stiti cu totii, despre tara mea as putea vorbi oricat. Cred ca am o relatie speciala cu tarisoara asta, sufar de un patriotism personal, inteles pe deplin doar de mine.
Despre imnul sarbatorit astazi pot spune ca ma duce cu gandul si spre legenda tricolorului, poate pentru ca imbina atat de armonios ritmul acela de mars, care iti face inima sa tresalte si te ridica de pe scaun, cu indemnurile menite sa protejeze un popor aflat deseori in loc nepotrivit, pe harta lumii, un loc unde liniile s-au trasat uneori prea gros, lasandu-ne suferinzi…
Imnul Romaniei
Pentru cei care nu stiu legenda, o redau pe scurt: un soldat roman avea trei fete, pe care le iubea ca pe ochii din cap.
Stiind ca urmeaza sa plece in lupta, le-a rugat sa-i coasa trei batiste sa le tina aproape de inima lui, sa-i poarte noroc.
Fata cea mare i-a daruit o broderie albastra, ca ochii ei, fata mijlocie i-a oferit o broderie galbena, ca parul ei. Cea mai mica dintre fete i-a pus in mana o batista alba, nereusind sa o brodeze la timp.
Soldatul le-a imbratisat si, cu dor nespus in suflet, a pornit spre campul de lupta.
Acolo insa, un glonte ucigas a colorat si batista mezinei.
Gandindu-se la fetele lui, cu ultima suflare daruita tarii, soldatul a incredintat celei trei batiste unui camarad.
Asa spune legenda ca s-au legat culorile drapelului nostru, iar un drapel obtinut in vreme de lupta isi merita pe deplin un imn sonor, care imbarbateaza si sprijina sufletul.
La multi ani, Imn al Romaniei!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
Fotografia din prezentul articol a fost preluata de la Editura Universitara.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Din inima, Ideal, Pagina palmasului, pareri

Toxicitate cleioasă…

Mă lupt cu gânduri negre, de câteva zile, de când am auzit, cu stupoare, despre posibilitatea „dezvoltării” centrului ţării, prin deschiderea unei linii de producţie de formaldehidă (clei, în varianta nepretenţioasă)chiar la marginea oraşului în care am crescut.
Aţi auzit vreodată expresia „Ştii de ce se-ndoaie cuiul când îl baţi? Se uită la prostul care-l bate!”… În cazul de faţă nici nu mai sunt sigură de ce parte sunt…dacă sunt cui, tot mă uit degeaba, dacă sunt celălalt personaj, mă tem că particip tacit la bătut cuie într-o cutie (de veci), din lemn preţios, frumos lăcuită.
Îmi e greu să înţeleg de ce aleg fabricile, cele mai poluante, să se instaleze în vecinătatea oraşelor, a zonelor locuite, în general.
Nu, nu a fost invers, comunităţile nu se dezvoltă ulterior, doar că fabricile, reducându-şi din costurile de mentenanţă, nu oferă transport zilnic angajaţilor, de acasă la servici, sau o cazare de servici, în apropierede fabrică. Aşa că e mai bine să se-nghesuie aceste motoare poluante în coastele unui oras, e mai ieftin, nu?
poza Reghin
Nu mă interesează perversitatea argumentului: oferim mai multe locuri de muncă, dezvoltăm zona, dacă o dezvoltăm economic pentru 100 de generaţii… din moment ce acele generaţii se vor perinda mai repede, datorită scurtării mediei de viaţa a viitorilor oameni „îmbogăţiţi” sănătos, de formaldehidă.
Nu sunt chimist, nu mă pricep, eu ştiu doar atât: orice producţie ce implică utilizarea sau transformarea unor substanţe chimice poate prezenta pericol, deoarece schimba compozitia aerului pe care-l respiram.
Argumente puerile gen: „formaldehida oricum este prezenta peste tot”, nu cred ca au relevanta, pentru ca nu o inhalam in mod continuu si nu venim in contact cu ea o perioada foarte lunga de timp.Faptul ca persoane de rang inalt in comunitate se lasa influentate de nevoia de sustinere, cu amprenta mai mult sau mai putin politica si iau in ras acest val de panica al populatiei locale, mi se pare un gest destul de grav.
Sper ca factorii de decizie sa-si reaminteasca faptul ca au fost alesi prin multe voturi, ale intregii comunitati, nu doar al celor cu proiectul, de aceea tind sa cred ca vor lasa deoparte mandria de a fi in frunte si se vor adresa, cu argumente concrete, realiste, populatiei ingrijorate.
Eu una imi doresc sa nu am dreptate, sa mi se para mie grav si sa nu fie, insa am mai trecut in copilarie prin asa ceva, cu o fabrica de alt profil si cu oameni cu durata scurta a vietii, palizi si bolnaviciosi si copii ai caror dinti de lapte se macinau cu mult inainte de cresterea celor noi, „de otel”.
Poate ca atunci nu puteam lupta, dar acum…

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

6 comentarii

Din categoria n-ai!, Pagina palmasului

Program redus …tragedie, sau sa avem … succesuri :)

Vine vara, rau imi pare!…au ba ?!

Asa cum e prostul obicei obstesc, atunci cand vine vara, suntem lasati sa ne bucuram de soare, cat putem de mult, sau, mai bine zis, cu vreo 25 % mai mult (cunoasteti reteta: program redus, buget asemenea).

E bine sau e rau?

Rau de tot n-ar fi, ca-mi place soarele. Cred ca voi veni cu slapii si costumul de baie in geanta si ma voi propti undeva, la plaja, bineinteles, in apropierea serviciului, ca s-ar putea sa trebuiasca sa mai dau vreo factura, sau vreun sfat unui client ratacit.

Ca sa nu zic de propunerea de a agata clientii pe strada (nu va ganditi la prostii, lucrez intr-o institutie serioasa, cu CUI si CUIE…), ca ar fi prea de tot si nu m-ati crede.

Cred ca ideea functioneaza dupa principiul- dormim mai mult, mancam mai putin, facem economie…

Mai sa fie, dar ratele astea de ce nu se micsoreaza si ele cu 25% ca doar si la banca e vara, sau bancherii schiaza si acum,  in Elvetia, pe banutii mei?

Imi este atat de dificil sa inteleg ecuatia in care vesnic e lezat micul aducator de bani, care, de bine de rau, mai tine pe spate vreo cateva salarii. Nu s-a inteles inca faptul ca, daca se micsoreaza veniturile nu mai cumparam produse si totul stagneaza?

Acest cerc vicios mocirlos este iubit si des-folosit fara a aduce vreun beneficiu cuiva, in afara umflatului in pene, ca s-au luat masuri drastice, de adevarat lider si manager. Am zis!

Concluzia zile, hai oameni sa facem bani!

Din ce?

Nu e interesant.

De ce?

De aia!

Pentru cine?

Nu-i treaba ta!

Cati?

Toti!

Speram sa-mi inalt statutul (daca mi se permite exprimarea) la omul care isi permite sa-i fie mila de altii…dar deocamdata, astazi, nu!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

3 comentarii

Din categoria n-ai!, Pagina palmasului

Putinta…

Apartin generatiei care a stiut sa citeasca la lumina lumanarii, mi-au inghetat si gandurile iarna si m-am spalat , ca o pisica, cu apa rece ca gheata, atunci cand era.

Am stat la cozi interminabile si-am profitat de ochii mei verzi pentru a obtine ultimul pachet de unt, sau bucata mai mare, din sfertul de paine de pe cartela.

Am putut sa fac asta.

Mai apoi, am crescut putin si am incercat sa inteleg de ce ne dorim sa fim la fel ca altii. M-am mirat cand, plecata pentru prima data in strainatate, am vazut in magazine  pepeni de vanzare cand nu era sezonul lor si am mai vazut si porumbul crescut la aceeasi inaltime, unul ca altul, nici un milimetru in plus sau in minus, de parca cineva a stat cu biciul langa el, sa nu incalce regula inaltimii. Apoi m-am intors acasa si m-am intrebat: noi nu putem?

Dar , mai tarziu mi-a inundat gura gustul racoritor si dulce, parfumat de pepene de acasa , iar aducandu-mi aminte gustul de carton al fructului strain, mi-am zis ca e mai bine asa.

Cateodata e mai bine sa nu poti.

Am trecut prin atatea schimbari, ba in bine, ba in rau, ca suntem complet dezorientati . Incepem sa avem amintiri halucinante in care, fata de zbaterea de azi, chiar frigul si suferinta de ieri par o joaca.

Suntem caliti, e adevarat, dar, mai putem?

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

Scrie un comentariu

Din categoria Pagina palmasului

Cu fruntea sus!

Nu ştiu sigur dacă suferim sau nu de ipocrizie, dar , cel puţin cu ocazia Zilei Naţionale, cu toţii am găsit un motiv, cât de mic, să ne iubim ţara şi să trâmbiţăm această veste.

Uitându-mă puţin peste rândurile scrise de mine, îmi dau seama că, în mod surprinzător şi eu mă alătur marii mase de oameni, care au acest obicei, contrar aparenţei.

Iubesc ţara mea. Iubesc oamenii din ea. Nu-i iubesc pe cei care nu ţin cu adevarat la noi şi la pământul ăsta, care răsuflă româneşte.

Îmi dau motive, zilnic, să „latru la lună” şi deseori, mă simt tot mai singură, parcă haita de lupi luptători s-a retras, împrăştiată de diverse cărneturi, proaspăt ucise.

Îmi e dor de românul care zdrobeşte ceapa cu pumnul, care ţi-o zice „la obraz” când căile tale devin neruşinate şi viclene, de femeia sănătoasă, rumenă, care atunci când iubeşte, se cutremură pătulul :), de copiii care aleargă prin gradini şi-s fericiţi că şterpelesc vreun porumb, sau se caţără în dud şi-şi înnegresc limba cu nectarul micilor fructe.

Suntem tot mai palizi, mai înfriguraţi, mai deznădăjduiţi, dar…ne iubim ţara.

Sunt mândră de noi!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

4 comentarii

Din categoria Pagina palmasului