Arhive pe categorii: Pagina palmasului

Bă’ eşti prost sau te prefaci?

Îmi cer scuze dacă titlul ofensează pe cineva, dar m-am gândit să scriu despre câteva fente legale prin care, omul de rând, pălmaşul (a se traduce ” cel care încasează palme”) primeşte sau nu, „veşti bune”.

Cea mai „la modă” este fenta cu creditele bancare.

Acum, tot românul are credit, sau, dacă a reuşit cumva să scape, are măcar un overdraft.

Ne împrumutăm să achiziţionăm o casă sau un apartament poate chiar un frigider sau o maşina de spălat, pentru a ne uşura viaţa, asta e de înţeles.

Cel mai nerentabil îl consider pe micuţul -mare credit pentru maşină, deoarece, din momentul în care ieşi pe uşa dealerului, valoarea maşinii s-a înjumătăţit, aproape. Ce mi se zbate însă în minte şi nu reuşesc să-i dezleg logica, ar fi creditul pentru vacanţă, pentru shopping şi cel mai grav, pentru plata întreţinerii , că nu ajunge salariul/pensia.

Atenţie, oameni buni, dacă nu ajunge acum acel salariu/acea pensie, voi vă împrumutaţi şi veţi plăti împrumutul din ce? Aveţi plănuit vreun câştig la loterie, sau să vă calce maşina şi să scăpaţi de datorii?

Despre ce doream să discut aici însă, e o altă poveste. Băncile cu strategiile lor bolnave, ne-au intoxicat, dar nu numai pe noi, clienţii, ci şi pe bieţii funcţionari, care par să sufere de spălare de creier. Altfel nu-mi pot imagina de ce clientului îi vine veşnic să întrebe, turbat de enervare: Bă’ eşti prost sau te prefaci?

De prea multă vreme nu ne mai simţim lezaţi când vedem că dobânda afişată şi acel celebru DAE nu sunt unul şi acelaşi lucru, sau când banca ia decizii, de una singură, de majorari extreme. Bietul om se uită doar în portofel, care e tot mai puţin abuzat, în sensul că nu mai are motive să fie deschis-e gol.

Când ţi se spune în faţă că nu ai dobândă fixă ci variabila, dar tu, în contract poţi demonstra matematic că este aşa cum o ştiai, adică fixă, te uiţi siderat la „bancher” şi nu-ţi vine să-ţi crezi urechilor.

Din cauza unor fluctuaţii mari de pe piaţă suntem nevoiţi să vă informăm că vi s-a modificat dobânda, e mai mare. Fluctuaţii multe au fost şi în jos, voi de câte ori aţi notificat banca, anunţându-i că veţi plăti mai puţin?

Ce spuneţi de fraza: Veniţi să semnaţi un act adiţional, e doar o formalitate, pentru baza de date- atunci de ce se schimba esenţial termenii contractului?

Voi v-aţi citit cu atenţie contractele? Aveţi multe drepturi şi au şi ei destule obligaţii. Căscaţi ochii, nu semnaţi orice, protejaţi-vă drepturile!

În afară de cei care ne iau banii, mai ştiu câteva fente la cei care ni-i dau, dar le las pentru altă dată! 🙂

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

2 comentarii

Din categoria Pagina palmasului