Cat de palpitant e sa nu te dai deoparte cand vezi un obstacol. Apare o spaima launtrica, un dezechilibru al framantarilor ce te face sa vibrezi, sa reactionezi impulsiv si sa nu fii sigur de rezultat. Asteptarea si teama de cadere te face totusi precaut si nu indraznesti sa-ti marturisesti speranta intr-un rezultat entuziast.
E ca si cum te-ai reindragosti de propria-ti viata!
Am vazut deseori, in prietenii mei si in mine, tendinta de a cauta si insera aceste emotii in viata noastra, parca intr-o nevoie de adrenalina si de puls accelerat. Daca nu se intampla ceva special la locul de munca, atunci incepem un curs, dam un examen, facem lucrari, publicam articole…sarim cu parasuta carierei, incercand sa atingem norii cu mana.
Dar balanta sugubeata poate inclina oricand in defavoarea jucatorilor. E frumos cand, intr-o zi un prieten iti spune ca e minunat unde lucreaza acum, are colegi veseli, sefi intelegatori,se bucura de atmosfera de vis; e crunt cand te gandesti ca , in locul acelui prieten, postul eliberat poate fi ocupat de un om monoton, fara dorinte, fara spaime…
Nu-mi plac oamenii stersi, reci, calculati pana la ultimul fir de praf de pe pantofi, nu mi se potrivesc. Vreau sa vad in ochiii celor din jur acea sclipire jucausa care-mi spune ca ar sari si ei, deodata cu mine, in neant!
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 