Arhive pe etichete: LuxuryGifts

Renasterea ielelor…

Era iarna, ea mergea , ca de fiecare data, la conferinta cu RER, metroul parizian. Se plictisise deja de aceasta monotonie. Parisul isi cam pierduse din farmec. Da, ii placeau Sacre Coeur, Notre Dame, dar nu putea cu nici un chip sa-i inteleaga pe francezi de ce mandria lor e o bucata de metal, Tour Eiffel.

Incerca fara prea mare reusita sa-si recapituleze prezentarea. Fara sa-si dea seama de ce de aseara isi aducea aminte cuvintele bunicii: Sub unele pietre poti gasi cristale si chiar o gramada de otel poate deveni un munte salvator.

Ei i-ar fi placut sa revada Parisul. Ii placeau si francezii, mai ales cei cu parul  si ochii negri. Asta era urarea de fiecare data cand se desparteau: Draguta mea, cand mai vii la bunica, sa vii cu un frantuz cu par negru si cu ochi de taciune, ma auzi?

Isi zambi. Ii era tare dor de ea.

Isi ridica privirea si vazu un baiat cu trasasturi frumoase , asezat vis a vis. Desi nu o interesa in mod deosebit, ceva nu-i dadea astampar, nu isi putea dezlipii ochii de el.

-Semeni tare mult cu bunica ta. Stiai?

A intrebat-o simplu si direct.

-Poftim? Cu…bunica?

Dar el nu i-a raspuns.

Atat de brusc a fost acest schimb de vorbe, ca ii venea greu sa creada ca a fost aievea.

Dupa cateva clipe, il vede, cu coada ochiului pe tanar, adresandu-se geamului plin de flori de gheata:

-E aici, ea e , cu siguranta! Daca tu crezi ca e demna de asta, ii voi da bijuteria.

Fetei ii parea rau. Acest tanar frumos parea ca delireaza, totusi a privit catre fereastra. Inima i-a stat in loc. A simtit ca tot sangele i s-a scurs din trup. Sculptat in gheata era chipul bunicii, privind-o rece si serioasa, cum nu o mai vazuse vreodata.

Inainte sa-si piarda cunostinta, a simtit ca e cuprinsa in brate de baiatul cel frumos. Nu-si aducea aminte sa fi vazut vreodata niste ochi mai negri.

S-a trezit in mijlocul unei strazi mari, sau, mai bine zis, a unei carari pietruite, pe care treceau grabite, carute pestrite. Inca nu-si revenise. Simtea ca nu poate sa respire. Incercand sa-si dea seama unde este si ce i s-a-ntamplat, cineva a luat-o de mana.

O fata frumoasa, cu par lung pana la brau, cu rochie vaporoasa si talpile goale a tras-o intr-un dans nebunesc. Cat de mult semana cu bunica ei…doar ca era tanara!

-Draguta mea, danseaza! Danseaza de parca soarta lumii ar depinde de tine!

– Cine esti tu?

-Nu ma recunosti? Ha,ha, haide frantuzule, canta-ne, sa sarbatorim! Vom salva lumea astazi!

Francezul era chiar baiatul din metrou. Veni langa ea si-i sopti.

– Nu-ti fie teama, ai de indeplinit o profetie  si apoi te vei intoarce in timpul tau. Faci parte din neamul Ielelor, ea e bunica ta si sunteti singurele care au ramas pe lume. Totul depinde de voi!

Atunci pamantul incepu sa se cutremure. Cerul s-a intunecat.

– Gheorghe, da-i bijuteria, zise frumoasa fata. Comoara de sub piatra trebuie sa fie la gatul ei.

-Dar daca nu va avea puterea sa zboare?

-Ti-ai pierdut increderea, Gheorghe? Nu uita, desi esti singurul om care nu si-a pierdut mintile in prezenta Ielelor, pericolul nu a trecut. Fa cum iti poruncesc.

Fata ramasese fara grai. Nu stia daca viseaza si ar trebui sa se trezeasca, sau poate realitatea ei de pana atunci fusese un vis. Totul i se parea pe cat de aievea, pe atat de greu de crezut.

Gheorghe ii puse in jurul gatului un colier, al carui sclipiri cristaline i-au luminat privirea.

-Vino, draguta mea, mai tii minte cum ne jucam cand erai mica? Poezia, o stii? Hai, spune-o cu mine!

Impreuna,  au inceput sa se invarta, tinandu-se strans de maini si rostind, ca pe o magica incantatie:

Sub pietre comori se ascund,

Safire ce viata aduc.

Pe munte de-otel eu le urc,

Pe toti lumineze-n strafund!

Fata se simtea tot mai usoara si, la un moment dat, privind catre pamant vazu ca talpile ei dansau pe un nor, cu mult deasupra colbului galben al strazii. Inspaimantata, a strans-o pe bunica, dar aceasta i-a risipit orice ezitare.

-Pamantul se va inneca in intuneric, daca tu nu pui safirul pe cel mai mare munte construit de om.

-Dar nu avem timp sa construim, sau sa ajungem in varf de munte… Si asta nu este eclipsa de soare?

-Ai incredere in tine, soarta tuturor e in mainile tale!

Si-a inchis ochii si s-a lasat purtata de incantatie si joc.

Din toate colturile orasului, bucati mari de otel au inceput sa zboare catre ele si s-au trezit inconjurate de un turn inalt de otel, prinse ca intr-o inchisoare.

Cerul se-ntunecase aproape de tot. Gheorghe urcase deja pana langa fata.

-Vino, te ajut eu sa iesi de aici.

Ajutata de tanar, fata urca pana in varful muntelui de otel. Acolo, in ultimul moment, inainte sa se acopere soarele de tot, puse colierul de cristal.

O clipa s-a facut liniste. Apoi o lumina verde, taioasa, a inundat orizontul. Fata zambi. Il privi pe Gheorghe, care intinse mana sa o ajute sa coboare. Piciorul ei insa aluneca si simti cum cade in gol.

Deschise ochii. Tanarul cu ochi negri o tinea in brate si o privea patrunzator.

-Va simtiti bine? Ati lesinat.

In metrou s-a anuntat statia Trocadero. Trebuia sa coboare.

-Te cunosc de undeva, intreba sfarsita fata?

-Nu cred, eu sunt Gheorghe si eu sunt roman. Am venit aici sa vad Turnul Eiffel, a fost proiectat de bunicul meu. Ai vrea…sa vii cu mine? Daca vrei, iti povestesc si legenda cristalului salvator din turn, asta daca ai timp.

– Sigur ca da.

Cei doi au coborat din metrou si au pornit sa redescopere Parisul care, brusc, li se parea mai interesant…

Articol propus pentru proba a XXV-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

2 comentarii

Din categoria concurs

Alege bijuteriile potrivite de pe LuxuryGifts.ro

Magia vietii de actor este incomparabila. Din momentul in care alegi aceasta meserie, sau, mai bine zis, indraznesti sa-ti marturisesti ca te fascineaza si te lasi atras in vartej, esti prins pe viata. Primii pasi sunt mai sovaielnici, mai crispati si deseori raman intipariti in minte, sub forma celor mai dragi amintiri.

Ca sa mai scurtez putin din avalansa povestilor cu teatru-unde daca incep nu ma mai pot opri- va voi marturisi ca de multe ori ne era pusa la incercare propria persoana- de la rezistenta la stres si efort fizic, cu repetitii indelungate- la plecare ne spuneam „buna dimineata” in loc de ” noapte buna”- la vesnica lupta de a arata cel mai bine, de a fi elegante, frumoase, impunatoare- incepand cu tinuta, terminand cu accesoriile, machiajul si alte indatoriri feminine.

Profesorul de clasa, care, din pacate, nu mai este printre noi, era extrem de dur in aceasta privinta. Iar noi, fetele, daca cumva nu reuseam sa atingem standardele , ne furisam in vestiar si ne imbracam repede „de repetitii”, ca sa nu se supere pe noi. Va zic un secret: in aceste cazuri aveam si un creion negru dermatograf si un ruj „de servici” de care ne foloseam pentru „renovare”.

Intr-o dimineata profesorul a reusit sa ne uimeasca. A intrat in clasa, ne-a aliniat  si ne-a spus ca nu mai tine orele cu noi, daca ne mai vede „in halul asta”. M-am uitat si eu la noi, dar eram frumoase, n-am inteles de ce ne-a certat.

A plecat furios, trantind usa. Noi am ramas derutate , neintelegand ce se intampla.

Apoi, dupa cateva minute a urcat in clasa o alta profesoara si ne-a spus ca la ora 16, trebuia sa fim la Teatrul National, imbracate elegant pentru ca vom tine un curs deschis, cu public. Apoi ne-a   daruit fiecareia cate o cutie, de la profesor.

N-am mai stat sa punem la indoiala indemnul, ci am fugit la camin,  sa ne aranjam.

Saloanele de frumusete ar fi avut multe de invatat de la noi! Par, machiaj, rochite simple si elegante, parfumuri fine, ziceai ca divele universului au poposit, din greseala in …ah, mi-e si jena sa rostesc cuvantul acum…camin.

Apoi am deschis cutia. Mi-am simtit inima blocandu-se cand l-am vazut.

Era un set minunat , de la Luxury Gifts, insotit de un biletel de la profesorul meu:

„Blue dreams, pentru cea mai visatoare actrita!”.

Am chiuit toate de incantare, trecandu-ne cu nerabdare, de la una la alta,  cadourile pretioase si biletelele care ne-au ramas  marturie a aprecierii profesorului nostru.

Cu o mandrie de nedescris  in suflet, am pasit in incinta Teatrului, purtand, cu onoare,  bijuteriile primite si abia atunci am aflat ca fusesem invitate  la o preselectie.

Ne-am apropiat de sala si am vazut echipe diverse, imbracate sportiv, imbarbatandu-se cu strigate de echipa, cu mare tam-tam.

Noi, dezorientate, ne-am indreptat spre interviu. In momentul in care am pasit in sala, s-a facut atat de liniste, de-mi tiuiau urechile. Parca cu teama in glas, am fost intrebate pe cine reprezentam, iar noi am raspuns linistite: suntem actrite.

Am avut bucuria de a fi cele alese si abia atunci, am inteles cu adevarat  puterea elegantei, farmecul si distinctia oferite de o bijuterie si efectul hipnotic pe care-l poate avea asupra celor din jur.

A fost un cadou minunat, diferit pentru fiecare in parte, ales de profesor cu grija, pentru a cuprinde intr-un colier, esentialul sufletului nostru.

Articol propus pentru proba a XVII-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs

LuxuryGifts: Bijuteria care mi-a schimbat viata

Le multumesc sponsorilor de la LuxuryGifts ca ne-au oferit aceasta proba si, ca raspuns la munca depusa pentru a crea o animatie pentru noi, cei din concurs, am ales sa creez pentru ei o poveste de Craciun: Inima de Craciun.

Se poate sa fi fost odata ca niciodata o fata frumoasa cum nu e alta pe lume, caci asa o vedea el. Si fata era iubita de un baiat, bun ca painea lui Dumnezeu. Erau colegi.

De multe ori insa, baiatul isi pierdea rasuflarea cand trecea pe langa ea si orice ar fi facut, parca i se intorcea lumea cu susul in jos, cand o privea.

Cat ar fi vrut s-o stranga in brate, sa o sarute, sa-i arate ca totul va fi bine. Dar nici nu indraznea sa se apropie, o vedea prea plapanda,  palida si obosita.

Numai ochii sunt vii, ca niste bijuterii cu cristale-se gandea el.

Iarna se asternea tot mai rece si mai alba, peste tot. Parea indiferenta la zbuciumul lui.

Intr-o zi, baiatul vazu ca banca fetei era goala. Atunci i se stranse inima cu o teama ciudata.

Isi pipai buzunarul si simti forma usoara a unui pandantiv inimioara.

-Trebuie sa ai curaj, puiul meu, sa crezi in bine, ii spusese draga lui mama.

Era tot o iarna grea, la fel ca atunci cand s-a stins mama lui. Isi amintea exact cum, cu mana tremuranda, i-a strecurat in palma acel pandantiv, iar cuvintele ei aveau sa-l urmareasca intreaga viata:

-Ia acest medalion, nu e o simpla bijuterie l-am primit de la bunica ta, atunci cand imi pierdusem speranta ca o sa apari. Acum esti aici, frumosul meu baiat si va trebui sa crezi in bine, sa crezi ca voi fi mereu langa tine, indiferent ce se va intampla. Poate, intr-o zi, aceasta mica bijuterie iti va purta noroc si-ti va schimba viata, asa cum mi-a schimbat-o si mie.

Astazi se simtea curajos.

Acum cand as fi vrut…of Doamne,  numai sa nu fie de rau! se gandea baiatul, strangand cu putere medalionul.

Doua lacrimi fierbinti s-au furisat, fara sa le poata stapani, pe obraz, iar pumnul i s-a inclestat cand a vazut-o pe profesoara, anuntand ca draga lui fata era la spital si numai un miracol o poate salva.

Nici nu a simtit cand pasii l-au dus intr-acolo. Pe tot drumul, nu a lasat din mana medalionul, rugandu-se fierbinte ca dragostea lui, daca ar fi contat cumva, sa o ajute, ca acea bijuterie, sfanta pentru el, sa o salveze. A intrat in salon.

Cat de frumos era totul in jur, se apropia sarbatoarea de  Craciun, dar baiatul nu mai vedea nici globurile vesele ce infrumuseteau si parca aduceau sarbatorile mai aproape, o vedea doar pe ea, dormind,  palida si plapanda , ca un inger frumos pe care viata il ucide.

Incet, s-a apropiat de ea si cu miscari blande, i-a asezat in jurul gatului lantisorul cu inimioara.

Fata a oftat prelung, a deschis ochii incet si i-a zambit. Apoi s-a lasat iar linistea.

Trecusera cateva zile, iar baiatul nu mai aflase nimic, parca incepea el insusi sa se piarda.

Apoi, in cantec de colinde, usa clasei s-a deschis si a vazut-o pe ea, pasind incet, cu chipul inflorit, in miez de iarna, frumoasa cum nu o mai vazuse pana atunci.

Trecand pe langa el i-a soptit:

-Si tu imi esti drag…

Se poate sa fi fost odata ca niciodata o poveste de iarna, in care o bijuterie a schimbat pe veci viata a doua suflete…o fata si un baiat…

Articol propus pentru proba a V-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs