Nu ştiu sigur dacă suferim sau nu de ipocrizie, dar , cel puţin cu ocazia Zilei Naţionale, cu toţii am găsit un motiv, cât de mic, să ne iubim ţara şi să trâmbiţăm această veste.
Uitându-mă puţin peste rândurile scrise de mine, îmi dau seama că, în mod surprinzător şi eu mă alătur marii mase de oameni, care au acest obicei, contrar aparenţei.
Iubesc ţara mea. Iubesc oamenii din ea. Nu-i iubesc pe cei care nu ţin cu adevarat la noi şi la pământul ăsta, care răsuflă româneşte.
Îmi dau motive, zilnic, să „latru la lună” şi deseori, mă simt tot mai singură, parcă haita de lupi luptători s-a retras, împrăştiată de diverse cărneturi, proaspăt ucise.
Îmi e dor de românul care zdrobeşte ceapa cu pumnul, care ţi-o zice „la obraz” când căile tale devin neruşinate şi viclene, de femeia sănătoasă, rumenă, care atunci când iubeşte, se cutremură pătulul :), de copiii care aleargă prin gradini şi-s fericiţi că şterpelesc vreun porumb, sau se caţără în dud şi-şi înnegresc limba cu nectarul micilor fructe.
Suntem tot mai palizi, mai înfriguraţi, mai deznădăjduiţi, dar…ne iubim ţara.
Sunt mândră de noi!
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 