Arhive pe etichete: musca

Şi ce?

Sunt atâtea motive să fii nervos, agitat, stresat în ziua de azi, că nu pot să înţeleg de ce mai pun paie pe foc, unii ştirişti.

Îmi amintesc prima dată când am auzit că voi prelua activitatea agenţiei de turism. Eram în al nouălea cer. Ce frumos, să te ocupi de acea amărâta de săptămână liberă, o dată pe an, să-l faci pe omul muncitor, furnicuţa de toate zilele, să se relaxeze, să se simtă bine. Îmi anunţ familia de vestea bună şi, ne punem în faţa televizorului, să urmărim ştirile.

Degetele mele nu mi-au ajuns să număr dezastrele turistice, enumerate într-o singură ediţie de ştiri . M-am îngrozit.

Asta se petrecea demult. Între timp, m-am bazat pe ştirişti că, poate, au mai învăţat ceva şi nu îmi mai ocupă timpul cu nebunii.

Surpriză, acum nu mai au dezastre de-a dreptul epice, dar se axează pe mondenităţi. Am înţeles: cutare divorţează, cutare a râs, cutare a luat un costum, cutare nu răspunde la telefon.

ŞI CE?

De ce ar trebui să mă intereseze pe mine sau pe oricine, aceste lucruri?

Ştiu legea jurnalismului: nu e ştire când un câine muşcă un om, ci atunci când un om muşcă un câine.

Dar, fraţilor, exageraţi!

Sau poate că exagerez eu, când încă ofer şansa să vă redresaţi şi, din când în când, vă urmăresc.

Felicitări celor care ştiu cu adevarat ce înseamnă o ştire şi cărora le pasă de timpul meu, iar celorlalţi, înapoi la şcoală, învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi, pe urmă, cereţi scuze spectatorilor şi nu mai repetaţi istoria.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

2 comentarii

Din categoria pareri, Uncategorized