Arhive pe etichete: oktal

Aparatele mele electronice de ieri si de azi

Alarmaaa! Alarma!!!

Incep desenele animate  si la etajul trei , la tanti Maria,  se vede fara purici!

Intr-o clipa strazile si parcurile se golesc si o liniste de mormant pune stapanire pe cartier. Doar la tanti Maria e un pic de forfota, nu mare, dar se inghesuie copiii sa vada cele 15 minute de desene, sambata, incercand sa-si gaseasca fiecare cate un locsor. Da, aici se vede. Mai sunt niste purici, dar, tanti Maria , cum e ea marinimoasa din fire, tine mana pe antena,  sa se vada mai clar  imaginea pe tot parcursul episodului.

Daca ma intreba cineva atunci ce-mi doresc pe lume, raspunsul meu ar fi fost foarte concis: sa existe un canal de televiziune cu desene animate non stop si sa se vada fara purici. Color… glumiti, cum adica? Unde s-a pomenit asemenea lucru?

Zicem mersi ca nu ni se ard lampile in timpul emisiei scurte de la Bucuresti si, daca suntem norocosi, poate prindem diseara niste desene de la bulgari sau din Ungaria (depinde daca eram acasa sau la bunici, in vacanta).

Apoi a venit Revolutia. Dupa ea, am stat lipita de un ecran color, de unde razbateau, vesele, desene…mai lungi. Dar vai si amar de spatele tatalui meu cand a adus televizorul. L-au carat trei oameni si multa vreme am stat cu frica sa nu se darame dulapul pe care era proptit. M-as fi uitat foarte urat daca cineva ar fi indraznit sa-mi spuna ca sunt de moda veche si in cativa ani voi putea ridica cu o mana un televizor LCD, mare cat jumatate din camera si mai subtire ca un sandwich.

Pai voi mai stiti emotia cand aveati de developat un film? Oare cate poze au iesit? Dar se vad bine? Sper ca nu s-a voalat . Si uite-asa, dand din manivela…cum ce manivela? Tragand de arc sa se invarta filmul. Of, ca toate  trebuie sa vi le explic! Pai pe vremea mea vedeai pozele la final, dupa ce developai filmul, iar cele color ieseau cand mai „azurii” cand cu ochii rosii, dar nu aveai ce face. Acum luati de exemplu un aparat foto Nikon stie sa faca mai multe decat stiam noi, in frunte cu profesorul, la clubul copiilor, invatand arta fotografiei.

Va voi dezamagi complet: daca vedeti vreodata un aparat mare, care are un receptor si niste numere trecute sub o rotita de plastic si se manifesta cu sunet strident, sa nu va speriati este un telefon fix. Se foloseste aproape ca cele de acum, doar ca „invarti rotita”. Nu, nu are memorie, nu are ecran colorat, nu stie nici sa transmita mesaje. Mobil? Da ce, crezi ca e telefon mobil Nokia? Asta al meu, nu are nume si e mobil cat se intinde coarda. Apropo de Nokia, primul meu telefon mobil „non-caramida” a fost un 3310 de care eram tare mandra!

Despre descoperirea calculatoarelor, a internetului, a diverselor tehnologii moderne…ce sa va mai spun? Intrebati-i pe cei de la Oktal, ca ei din ’99 le-au vazut pe toate. Dar, ca sa fim bine lamuriti si sa va sterg din minte imaginea de baba …ce nu sunt :), va voi spune ca, pornind de la primul paragraf, pana la achizitionarea acelui telefon mobil a trecut enorm de mult timp, aproximativ: 15 ani.

Asadar, daca o tinem tot asa, urmatorul target e teleportarea. Oktal…ne ajuti cu niste insigne pentru „engage” (activare)?

Articol propus pentru proba a XXI-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria concurs

Cum crezi ca vei face fata tehnologiei cand vei avea 80 de ani?

Ma ridic de pe canapea, cu destul de mare greutate. Nu mai sunt la prima tinerete, dar asta nu e o problema. Imi scriu doar o nota de memorie ca trebuie sa-mi incarc acumulatorul de sold, bateriile cu micro-fuziune se descarca prea repede.

O chem la mine pe Kitty,  mica mea pisica trionica si o pun pe  tors mode, cu activare blanita moale. Linistita, Kitty incepe sa caraie, iar eu ma uit din nou la nota de memorie  si vad ca imi notasem sa schimb placa de baza si sa adaptez un procesor Intel  la noile programe ale felinei domestice.  Asadar schimb mai bine frecventa si o las pe pisi doar sa se frece de picioarele mele, mieunand la exact 1 minut si 35 de secunde.

Stau in mijlocul casei si ma intreb unde-mi facusem semn  sa dau din maini, pentru activarea ecranului pch-tv. Ma plimb prin camera si  gesticuland a renuntare, vad ca s-a aprins  monitorul led al computerului.

Mai bine! Arunc o perna pe jos, sa am semn pentru data viitoare.

Profitand de varianta pentru varstnici, dau setare „old tech”. Computerul ma intreba, de cateva ori, daca sunt sigura ca vreau tehnologia invechita, de parca as face cine stie ce greseala.

Ei bine, da, o vreau, ca si eu sunt antica si de demult, desi n-ai zice, imi iau in fiecare zi minunatul Nanalgo, micro-regeneratorul de piele si sunt ca noua!

Ma trezesc cu monitorul si tastatura proiectate in holograma, numai bune de accesat. Tresar fericita. Am un mesaj de la nepoata:

-MM, Lma!Am o surpriza pt tine, omg! Uita-te in parcare.Te-ai uitat ? E de ziua ta! CP! Mu, Lu, Muah!

Of, copiii astia! Acum trebuie sa imi caut lentila bionica pentru traducere.

Macar asa s-o inteleg, n-as fi crezut sa-mi trebuiasca vreodata traducere, cu nepotica mea:

-Mamaie, La multi ani! Am o surpriza pentru tine, oh, Doamne! Uita-te in parcare.Te-ai uitat ? E de ziua ta! Cu placere! Mi-e dor de tine, te iubesc si te pup!

Ce scumpa e! Pai asa mai vii de acasa! Noroc cu tehnologia asta!

Ia sa vad ce e in parcare…Vai…

E oare pe pilot automat, sau sa-mi downloadez cipul de conducere?

Of, iar ma simt batrana!

Articol propus pentru proba a XIV-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs

Oktal: „Promisiuni respectate. Din 1999”

Cand eram micuta, la orice intorsatura neasteptata a nazbatiilor mele, imi dregeam repede vocea cu „miere” si  inarmata cu o privire de catelus plouat, ii bombardam pe parinti cu celebra fraza: „Iarta-ma, promit ca nu o sa mai fac!”.

Nu va imaginati ca erau cine stie ce pozne mari, ci flecustete, dar eu eram gata sa ma sacrific ca un erou, in batalia zilnica de a fi copil cuminte, demn de lauda prin vecini.

De altfel, din clipa cand vedem lumina zilei ne transformam intr-o parada de promisiuni pentru parinti:  ca vom creste mari, ca vom fi ascultatori, ca ii vom iubi intreaga viata, ca vom invata sa fim fericiti.

Apoi trece timpul si incepem sa mai uitam de cuvantul dat, dar intotdeauna exista cineva care ne reaminteste de importanta lui.

Totusi, rareori se intampla ca viata personala sa se amestece cu cea profesionala si sa intalnim intr-o lume rece, a afacerilor, o astfel de promisiune calda asa cum o ofera magazinul online, Oktal.

Din 1999, Oktal promite sa fie performant, sa ofere produse si servicii de calitate si sa vina in ajutorul fiecarui client. Promite si respecta. Cei care sunt reticenti, sunt rugati sa-i puna la incercare.

Cred din tot sufletul ca aceasta apropiere de client nu poate sa dauneze unei afaceri, ci dimpotriva, ofera cumparatorului senzatia ca a intrat nu intr-un magazin online, ci intr-o familie, unde primeste sfaturi reale, fara „abuzul comercial” care ne poate instraina.

Familia Oktal promite si respecta, din 1999, eu le promit sa-i vizitez si sa abuzez de ofertele lor,  sa respect efortul de a ma castiga si sa le reamintesc, daca ar fi vreodata sa se abata de la calea pe care au pornit, ca nu sunt doar o afacere ci sunt o promisiune pe care o dorim respectata.

Articol propus pentru proba a III-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria concurs