Arhive pe etichete: pensie

„Ooooaaaa” sau „ham”?

Știu că în momentul acesta îți e greu să-ți imaginezi despre ce este vorba în articolul meu.
Deși titlul te poate duce cu gândul la o glumă, ceea ce propun spre dezbatere este destul de serios.
Suntem un popor pătimaș, hulim și iubim până la paroxism, ne batem cu pumnii în piept, ne smulgem părul din cap și bocim cu har, când nu ne merge bine.
Orice scandal ne încântă, orice subiect banal îl înflorim până nu mai știm de unde am pornit.
În toată această învălmășeală uitam esențialul. Prea des uitam ce înseamnă adevărata durere, greutate și supărare.
Ma bucur să văd că Statul nu uită…sau…nu?
Indignarea de astăzi pornește de la o simpla decizie, a unei primării din țară, nu are relevanta unde-nu e din orașul meu (sâc!)-în care se fixa suma necesară pe zi, pentru îngrijirea unui câine.
Nu era imensă, era în jur de 8.5 lei.
Un calcul simplu matematic ne duce la o sumă lunară de 255 lei. Pentru un „ham” e o sumă frumușică, cu toate că mă îndoiesc că se bucură patrupedul de ea.
Să rămânem, însă, la oficial.
Alocația unui copil, în perioada concediului maternal este de 200 de lei, iar după cei doi ani ajunge la fabuloasa suma de 42!!!!!
Oare ce putem face cu 42 de lei? La orice doctor, o consultație simplă începe de la 50.
Nu-i nimic, îl hrănim sănătos și nu se-mbolnăvește! Îi cumpărăm niște lapte (4.5 lei), o brânzică de vaci (8 lei) și 10 ouă (5 lei).
Dar e necesar să îl și îmbrăcăm cât de cât, că doar cu stomăcelul pus la punct nu ajungem nicăieri, sănătatea e mai pretențioasă.
Așa că ne învârtim pe călcâie și pornim spre raionul de haine: o pereche de șosete (6 lei), un body (20 lei) și… Ups, stai, că deja am depășit bugetul! Nu, nu banii de azi, din portmoneu, ci banii pe o lună de zile!
Mami, „oaaaaaa”, sunt aici, îngrijește-mă!
Cu ce?

E bine să vezi că statul e atât de relevant în luarea deciziilor – și nu de ieri, de azi, ci asa de multă vreme, că nici nu mai are importanță! Nu-i așa că merita orice sacrificiu un Stat care îngrijește atât de bine …câinii?
Dar de ce ma plâng, când alocația unui copil reprezintă, uneori, jumătate din pensia unui bolnav?

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Din inima, n-ai!

Piri pipo…pensie

Uf, vai, au …ioi (doar sunt din Ardeal) 🙂 !
Uite-asa ma vait eu toata ziua, de zici ca sunt o babuta de 101 ani: ba ma doare capul, ba am spondiloza, ba vertij, ba blocaje de spate… incat, daca m-ar vedea „forurile competente” ar trebui sa le fie mila si sa ma…pensioneze!
Dar vai mie, cum sa-mi permit eu o astfel de „nesimtire”, ca sunt tanara si…duc! Ba mai mult, din ultimele cercetari…duc si 9 pensionari dupa mine! Da, ma rog, asta nu e chiar de speriat avand in vedere cat sunt pensiile in Romania. Ma mir ca nu trebuie sa platesc pentru mai multi, dar si asa imi vine sa imi cer scuze celor 9, ca din salariul meu … li se dau bani de chibrite.
Lasa ca avem viitor! Un viitor stralucitor, in care nu suntem lasati sa murim, in liniste si pace, ci suntem adusi la locul de munca pana la 65 de ani (calculat pentru momentul cand ies eu!). Acum, cand „dai cu pixul” sau dirijezi, nu e nici o problema, dar cand te implici, numarul neuronilor scade exponential, suferinzi de suprasolicitare si s-ar putea sa stau la 65 de ani, in fata usii si sa nu-mi amintesc cum se deschide, darmite sa inovez ceva pe la locul de munca!
Sau poate voi ajunge si eu sefa, acolo, inainte de pensionare, sa nu zic ca n-am fost si sa vezi ce forte ma vor cuprinde, in sfarsit!
Dar pana atunci ma rog sa-i pot face in ciuda statului, sa fiu bine, sanatoasa si voioasa si la 65 de ani si daca Doamne-Doamne e la fel de pus pe sotii, cum il stiu, sa pap pensia pana la 101, cel putin.Pana atunci cer un piri-pipo, ca e vineri 🙂 (traducere pentru cei ce nu cunosc termenul: o pauza!)

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

2 comentarii

Din categoria Din inima, Ideal

De profesie…voluntar

Este o artă. Îţi trebuie talent. Dar, aşa cum spun vorbe înţelepte din bătrâni, nu de talent ducem noi lipsă.

Nu vă temeţi, oameni buni, locuri de muncă sunt…gârla! Din păcate, salariile sunt destul de mici, iar la o socoteală finală, parcă trebuie să aduci şi bani de acasă, pentru a avea privilegiul de a fi angajat.

Pentru a nu lăsa să treacă oportunităţile de colaborare pe lângă mine, mă mai ” joc” şi eu, pe diverse site-uri , mai „aplic”- doamne, ce termen- la ofertele publice. Găluşti am înghiţit grămadă, dar mi-am promis că, odată trecută de 30 de ani, voi ridica ştacheta.

Iar acum, îmi dau seama că poziţia de voluntar a început să-mi placă. Apreciez ca fiind extra pozitiv faptul că, în voluntariat, nimeni nu te poate concedia, sau certa, că doar ţi-ai adus aportul… voluntar! Astfel, am reuşit de anul trecut, să fac o colecţie, ca un şirag de mărgele, de astfel de job-uri, dar a meritat. Ştiţi de ce? Am reuşit să-l fac pe funcţionarul de la impozite să zâmbească şi să mă felicite.

Învăţaţi de la mine, sau,  de la cei care procedează la fel. În momentul în care am acceptat prima colaborare semi-voluntară, m-am trezit invadată de o multime de oferte de acest gen. Chiar deunăzi, am primit un telefon în care mi se prezenta o super oportunitate. Dar,  m-a prins pe picior gresit (deoarece doar cu două zile în urmă mi-a tras „ţeapă” cineva cu o ofertă similară) , şi, din cauza tonului meu, mai putin drăgălaş , a uitat să-mi trimită pe email detaliile.

Cei mai oropsiţi sunt însă cei care nu lucrează voluntar, ci  optează, mai mult sau mai puţin obligatoriu, să nu mai lucreze şi să savureze  pensia anticipată. Baftă lor, dar e un voluntariat cam ieftin, graţie bunului stat,  iese cu minus la sfârşit de lună Dar, dacă mă gândesc mai bine, la cât de mare e pensia şi cât de talentat e la ciupit şi lucrat la negru’ românul, ” se descurcă” . Atenţie, a nu se înţelege greşit, deplâng acest stat care împinge oamenii să umble cu fofârlica.

Cei mai tari sunt acei voluntari de boală: pe vremea când armata era armată, veşnica fugă de garnizoană a creat dizabilităţi fizice şi mentale- la pachet.  Culmea e că, tinerii, în disperarea de a scăpa de serviciul militar, acceptau pe adeverinţe boli grave, ” să sune bine”, fără a se mai gândi la repercursiuni, iar acum , nu de puţine ori stau cu buzele umflate când, deşi practic se încadrează perfect în posturi bune, plătite frumos, nimeni nu-l angajează când i se cere fişa medicală.

Mai târziu, într-o lume plină de oferte private, asigurările medicale şi-au adus şi ele  aportul, iar românul ” descurcăreţ” a profitat şi de asigurări, nu de puţine ori reuşind să se înscrie în recorduri medicale: orbii-conducători auto fiind un exemplu care mi-a rămas întipărit în minte.

Acum, într-o societate ahtiată după oameni perfecţi, bumerangul îşi face întoarcerea. Bravos, voluntari!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele si fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria pareri