Arhive pe etichete: redes

Mințim profesionist!

Acest afiș aș dori să-l văd pe toate gardurile. Cred că aș vota formațiunea politică temperamentală, care ar îndrăzni „să-și dea arama pe față”.
De ce să ne codim, de ce să aruncăm cu banii pe campanii, când un mesaj atât de simplu te poate promova spre cele mai înalte sfere.
Da, avem nevoie de mincinoși profesioniști!
Vreau oameni care să poată minți, oricând, în fața oricui, cu cea mai mare dezinvoltură! Vreau să țipe că ne e rău și când ne e bine – se numește lobby ;).
Dar până și la acest capitol suntem deficitari, ne codim și ne ferim, avem parte de mincinoși amatori, care își mestecă declarațiile și apoi le scuipă, făloși, în fața noastră, și se încurcă în propriile aberații, nereușind să țină evidența.
E de mirare totuși, că nu am găsit niște exemplare, când noi, ca popor, ne mințim atât de ușor că va fi bine!…

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria Din inima, pareri

Of, alegeri!

Stăm ce stăm și…hop, iar vin alegerile peste noi! Sunt de atâtea soiuri că nu le mai țin minte. Noroc cu afișele explicative, care au împânzit, cu hărnicie, țara.
Hai că-i înțelegem, cât de cât, pe candidați, că doar noi, transilvănenii suntem răbdători din fire și ne place să vedem chipuri de oameni sănătoși, fericiți, îmbujorați – cu asemenea beneficii tu nu ai fi ca ei?-, dar și când ne zburlim…
Că le văd chipul am priceput, că tot eu plătesc și afișele a devenit o anormalitate banală, dar ce legătură au europarlamentarele cu înghețarea serviciilor în țară?
Nu se mai lucrează, că vin alegerile, se scurtează programul la ghișee, că vin alegerile, nu se mai repară drumul, că vin alegerile?
Păi voi chiar nu vă dați seama câte pericole ne pasc?
Mai avem puțin și facem „accident de afiș”, uitându-ne în sus și căzând în gropile de pe carosabil sau reconfigurând strada prin mutarea vreunui parapet.
De mai bine de o lună de zile, între Tîrgu Mureș și Reghin ne-am teleportat în perioada anilor ’80-85, fiind obligați să ocolim vreo doi-trei km, pe un drum de țară/parțial cu pământ, parțial pietruit-îmi cer scuze, dar drumul e în asemenea hal, încât nici nu știu să vă spun corect din ce este.
Problema? Un pod de 50 m (poate nici atât), lăsat parțial decopertat, pe un sens de mers.
Drept să vă spun, cred că porțiunea decopertată este mai bună decât drumul ocolitor și, de aceea fac apel către cei care nu mai vor să continue să refacă podul, să deschidă, măcar, ambele sensuri.
Dar cred ca vorbesc singură, poate că,fiind vorba de un proiect european se așteaptă noua echipa de europarlamentari care pot aproba aceasta „dezghețare”.
Mda, îmi dă și mie cineva adresa unde să trimit factura pentru reparațiile la mașină?
O pot trimite și după alegeri!…

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

2 comentarii

Din categoria n-ai!, pareri

Făt Frumos și apele tulburi

Și veni el, Făt Frumos, călare pe o barcă, să salveze regatul de sub împărăția apelor…
Dar când oamenii, în cizme de cauciuc, încercau să îi explice cum au dat de necaz, supușii Gheonoaiei i-au înlăturat, că „nu dădeau bine în cadru”.
-Să dea Domnu’ să vi se răstoarne barca, șopti o bătrânică cu genunchii înghețați de șuvoaiele repezi. Se întoarse în bătătură, să mai arunce într-o coșarcă vreo două găini ce băuseră prea multă apă.
De ce o fi venit Făt Frumos cu atâția oameni după el?
Ei…pe vremuri Făt Frumos se deghiza și doar astfel făcea lucruri bune pentru popor și-i asculta păsurile, fără să facă tărăboi sau să-și caute lăudători; iar atunci când necazurile dispăreau, în sufletul poporului începea să înflorească bănuiala că prințul fusese acel necunoscut viteaz ce le-a schimbat, în bine, traiul.
Acum știi că vine prințul… cu o lună înainte, trebuie să te îmbraci elegant, să vorbești frumos, să te dai din calea alaiului dacă nu aplauzi suficient de puternic.
…Dar poate mâine nu mai plouă…

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria pareri

Sănătatea mentală și fuga…în lume !

Astăzi, de Ziua Internațională a Sănătății, ni se urează, silfid, să ne simțim mai bine făcând mai mult sport, având „mai puține vicii”, fiind mai atenți cu analizele medicale și consumând produse de bună calitate.
Mă vedeți cum fumeg?
Nu, nu înțelegeți greșit, nu fumez, ci fumeg!!!
Să le luăm pe rând:
Să facem mai mult sport!
De principiu sunt de acord. Dar de la principiu mai este cale lunga până la practică.
Faci sport: unde?
Ar trebui să existe în toată țara asta săli de sport, piscine, stadioane cu acces liber.
Mie, sincera să fiu, nu-mi place să alerg singură, doar eu și câinii vagabonzi care mă urmăresc.
De ce acces liber? Că suntem un popor sărac și oricum, plătim destul asigurările de sănătate, fără să avem vreun beneficiu.
Și încă ceva, până nu uit, cam în ce interval orar ar trebui să se petreacă această ora benefică de sport, când, dacă vrei să ai un trai decent trebuie să lucrezi de la ora 8 dimineața până la ore târzii și apoi te duci, hămesit acasă, cu diverse dureri de coloană și de cap sau ochi-depinde de zi?
Poate știe domnul cu urările de bine -nu spun cine, persoană importantă- ceva ce eu nu știu…
Mai puține vicii…
Hmmm. A numărat cineva viciile poporului român? Da, poate: o țigară, o băuturică-așa, la ieftinelo, că scump nu ne permitem.
Adevaratele vicii vin însa de sus în jos!
Mi se pare un desfrâu economic vicios faptul că, în fruntea țării-nu doar de acum, ci de zeci de ani- se plimbă domni și doamne îmbrăcați în costume de mii de euro; flutură milioane de lei prin conturi, de parcă ar fi mărunțiș și țipă, în gura mare, că nu sunt bani de pensii și alocații. Viciul minciunii, al răutății, al urii față de acest popor, acesta e viciul criminal de care ar trebui să scape cei care suferă de asemenea dependențe.
-Analize medicale…
Oh, nu mă porniți aici, că nu mă mai opresc!
Sistemul de sănătate trebuie să fie rentabil. De acord, dar nu rentabil după ce și-au luat dijma cei din sistem, de la mic la mare.
Dacă facem un calcul scurt, apropo de cât plătim asigurările medicale, plus diverse pachete de asigurare de viață și alte forme „preventive”-că suntem fricoși- și cât de des apelăm la serviciile medicale incluse în aceste taxe, ar trebui să fie visteria sănătății…imensă!
Să mai vorbesc de umilința programării peste 3 luni, dacă ai bilet de trimitere?
Să mai spun ceva despre locul liber care se apare, în mod subit, când ești de acord să plătești taxe în plus?
Sau poate nu știați că trebuie să-și aducă bolnavii, de acasă, branule, pansamente, seringi și medicamente?
Alo, cei cu fondurile de sănătate, nu verificați puțin, poate ați transferat banii la autostrăzi, din greșeală. Ah, stai, tot nu e bine, că nici autostrăzi nu avem!
-Produse bune!
Cu chiu cu vai, mici întreprinzători locali încearcă să aducă pe piață produse bune, făcute cu materie primă locală. Asta până nu-i omoară mai marii, cu legi gen impozit forfetar și atunci se închide România.
Produse străine bune? Poate așa, 50%, că sunt sătulă să aud șoapte care spun că produsele pentru export spre România și alte țări ca noi se fabrică doar în anumite zile din săptămână, pentru a nu se confunda cu produsele care au rețete de calitate.
Eu vă zic doar atât: să fim sănătoși măcar la minte, ca să realizăm ce e în jurul nostru.
Restul e o loterie!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria Daca dai, Din inima, n-ai!, pareri

Vești bune!

Lume, lume!
Adunați-vă pe blog și strigați, în gura mare: URAAAAA!
Nu se mai scumpește nimic aici în țară! Iată câte decizii bune se vor lua, în curând, poate chiar de mâine!
– Se elimină accizele (sau „apcizele” ;), că doar n-o să spunem altfel decât dna Ministră !?)
– Nu se mai scumpesc benzina, motorina, și alți combustibili.
– Se ieftinesc băuturile alcoolice, țigările și ciocolata (iam-iam)
– Se dau gratis pâinea, laptele, cartofii, salata.
– În fiecare săptămână se oferă gratuit, câte un pui de găină de 1 kg, pe cap de locuitor (sau 1kg de soia -echivalent, pentru vegetarieni).
– Fiecare persoană care lucrează primește vara un concediu plătit de stat, de 10 zile, la mare sau la munte (în funcție de preferințe), în condiții de 4 sau 5 stele, all inclusive și o primă de concediu. Cu părere de rău, pentru concediul de iarnă o parte din cheltuieli vor fi suportate din buzunarul contribuabilului, dar nu mai mult de 50 %.
– Fiecare pensionar primește de la stat posibilitatea de a-și petrece câte 6 luni pe an în stațiuni balneare, în condiții de 4 sau 5 stele, all inclusive cu câte 5 proceduri de întreținere a sănătății corporale, pe zi, incluse ca tratament.
– Alocațiile copiilor au ajuns la îmbucurătoarea sumă de 2.500 lei pe lună, iar mămicile care doresc să se întoarcă la locul de muncă înainte de împlinirea celor doi ani de concediu maternal se vor bucura de o primă de revenire în valoare de 10.000 lei și vor avea alocată, din oficiu, câte o bonă profesionistă, în cazul în care orarul de lucru depășește timpul petrecut de copil la creșă/grădiniță-după caz.
– Se vor deschide în fiecare localitate- de la cele mai mici sate până la municipii- centre medicale dotate la cele mai înalte standarde, iar medicii vor fi plătiți conform tarifelor pe care le percepeau anterior direct bolnavilor (;) ups, să reformulez? ).
– Salariul minim s-a fixat la suma de 5.000 lei, iar salariul maxim la 15.000 lei (sâc, avem și maxim!)
– Firmele care construiesc drumuri și autostrăzi vor fi doar firme locale și deconturile se vor face în ședințe publice la care pot asista și aproba cheltuielile toți locuitorii zonei respective.
– Se promovează economia românească prin mărirea taxelor pe produsele străine și suportarea a jumătate din cheltuielile de producție a celor locale, astfel încât produsul românesc-atât de bun- să fie mai accesibil financiar.
– Firmele care asigură energia electrică și gazele și-au unit forțele și, printr-un program de protejare a naturii și a consumatorilor au creat parcuri eoliene și cercetează noi tehnologii prin care să aducă un randament maxim al gazelor consumate, ușurând costurile consumatorului final.
– Leul romanesc s-a întărit din nou, valoarea lui fiind de : 1 leu= 3 lire sterline.
Hmmm, oare aceste decizii trebuia sa le dezvălui maine, de 1 Aprilie?
Sunt sigură că, dacă citești printre rânduri vei ghici și câteva propuneri care nu sunt chiar o glumă, ci, ar putea deveni motiv serios de campanie pentru viitor- unul în care să nu mai fim tot noi cei păcăliți!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria n-ai!, pareri