Arhive pe etichete: reducere

Cu balamale şubrede!

Nimic pe lumea asta nu mă scoate mai tare din minţi, decât momentul în care sunt luată drept „fraieră”, incapabilă să înţeleg „mersul lucrurilor” şi de-a dreptul toantă!

Nu, acum nu vorbesc de politici diverse, că nu m-aş mai putea opri, ci vorbesc de asiguratorii de servicii, plătite de noi, fraierii de rând. Aceşti profesionişti în servicii inventează diverse fantasmagorii, atât de înceţoşate de-mi provoacă rău de uscat!

S-a întâmplat o dată într-o zi, s-a întâmplat a doua oară, la o oră diferenţă, dar mi-am promis că, dacă se mai întâmplă încă o dată, mă înfundam cu magneziu şi nu mai vorbeam cu nimeni , ca să mă pot elibera de stres şi nervi.

Explicaţi-mi şi mie, cum e posibil, după o teorie argumentată o jumătate de ora, în care interlocutorul tău dă din cap, binevoitor, el să ajungă la final la aceeaşi concluzie (eronată, din punctul meu de vedere) care i-ar fi favorabilă, dar care ignoră, cu aplomb, orice argument logic.

Presupun că se gândea la becurile pe care trebuie să le cumpere, la faptul că-i vine soacra în vizită, sau că i-a dat prietena papucii, dar, în nici un caz, nu se gândea la vorbele mele.

Nu, nu vă atac pe voi, bărbaţii, că am reuşit să dau şi peste un exemplar pe tocuri. În tentativa mea de a-mi achiziţiona un produs necesar şi destul de costisitor, fericită că, în sfârşit am reuşit să strâng bănuţii, utili în astfel de ocazii, am constatat cu stupoare că , din nou, trebuie să stau la coadă, pentru că portmoneul meu era mai „ieftin”cu câteva sute de lei faţă de proaspăta ofertă, nou nouţă, cu steluţe sclipicioase, pregătită de Crăciun.

Ca să nu-mi stric sărbătoarea, apelez la furnizoarea principală, care, la fel ca în exemplul de mai sus, plină de înţelegere, îmi spune silfidă , la final, că am doar două variante: să aştept să fie promoţii, sau să cumpăr la preţul actual.

Şi copiii de grădiniţă ar fi ştiut asta şi nu de aceea apelasem direct la furnizor. Mai uşor de înghiţit ar fi fost să-mi spună că nu se poate face vreo reducere „personalizată”, adică, vai ce oroare, să-mi livreze produsul dorit, la preţul de acum o săptămână!

Astfel că, aceşti oameni mă obligă să-mi refac stocul de magneziu, pentru ca balamalele mele şubrede să mai ţină o vreme, că altfel, zău că nu ştiu de ce aş fi în stare!

…la cât de războinică sunt…

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

3 comentarii

Din categoria Daca dai