In lumea larga…cu nod in gat

Fratilor, m-am dus de acasa! Unde? In lumea larga!
Stati asa, nu va speriati, stiu ca am tendinta sa ma lansez in discutii incepand cu miezul problemei, asa ca o vom lua mai incetisor.
In aceasta lume larga se traieste bine. Draga noastra Uniune – in care nu stiu cine a zis „sa ne bagam”- nu sufera de criza, nu sunt cozi, nu sunt oameni stresati.
Dar…acu-i acu! Vulcanul din sufletul meu nu mai arunca cenusa ci direct lava!
Nu pot sa mai suport fatarnicia acestei Uniuni.
De ce suntem noi, romanii, luati drept incapabili si ni se arunca ciosvarte, la pret de ciolan?
Stiti foarte bine despre ce vorbesc. Minunata Uniune Europeana ne pune tara gaj, ne vinde viitorul pe bani marunti si ne ingroapa in datorii.
Sunt furioasa cand realizez ca produsele straine vin la noi cu eticheta „doar pentru Romania”, de parca am fi leprosi. Desi compozitia este indubitabil diferita, in sens negativ (folosindu-ne simturile pentru „degustare”), pretul e, bineinteles, la fel ca in Europa.
Concerne mari, marci „respectabile” au o anumita zi in care fabrica produsele ce vin la noi-si la alti codasi ai Uniunii-, pentru ca nu cumva sa incurce si sa jigneasca puterile Europei… cu rebuturi. Grijuliu chiar si mecanicul imi sopteste ca „uleiul de masina nu pot sa-l tin ca neamtu’ 20000 km, ci numai 10000, in cazul in care nu l-am procurat direct din Germania”.
Avem resurse gramada- le dam altora, ca noi nu avem voie sa le exploatam, avem contract cu tarusul infipt in suflet, trebuie sa cumparam de unde dicteaza Europa, cu pretul dorit de Uniune.
Am, din pacate, un leit-motiv: daca tot ne afiliem Europei la preturi, de ce nu facem asta si la salarii?
Cu o relaxare maxima putem face circuitul Europei, nu vom fi socati de preturi, le putem calcula de acasa si ne raman si bani in plus. Da, suntem chiar mai darnici la calcule ca Europa, o multime de produse sunt mai scumpe la noi decat in tarile cu care ne-am infratit.
Sa stai sa te gandesti ca fratii nostri europeni se lafaie in salarii de zece ori mai mari si au aceleasi costuri ca si noi, parca nu mai reusesti sa scapi de nodul din gat!
Nu stiu de ce, dar parca suntem intr-un experiment ratat, in care catelusa Europa si-a facut datoria, fatand o multime de pui cu pedigree, dar a calcat si stramb si ne-a avut si pe noi, din greseala.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Noi dem la el!- de la Epoca de Aur citire…

Azi vă spun o poveste reală, care seamană îngrozitor de tare cu un banc.

Din amintirile Epocii de Aur, răsare întâmplarea prin care a trecut Miklos baci, o cunoştinţă de-a familiei mele. Avea obiceiul să meargă des, la rude în Ungaria. Vameşii îl ştiau aproape toţi şi-i ştiau meteahna de a aduce în ţară cafea. Prea mare bai n-ar fi fost, însă cam exagera cu cantitatea, nu aducea cu pacheţelul ci cu sacul.

Bineînţeles că, într-o zi, i s-a „înfundat” şi lui, când a dat de un vameş mai talentat, care l-a luat la întrebări: Domnule , ce faci cu atâta cafea?

– Dom’le draghe, dem la găini!

Perplex, vameşul a continuat:

-Acuma dumneata mă iei de prost? Găinile nu mănâncă cafea!

-Dom’le draghe, munche, nu munche, noi dem la el!

Vă puteţi aşadar imagina că vameşul, distrat de acest răspuns, l-a lasat în pace.

Acum, ca să tragem un pic spuza şi înspre noi, cam multe ni s-au dat fără să cerem: ni s-a făcut reforma pentru mărirea salariilor- dar a fost necesară eliberarea din munca de la stat, a unui număr enorm de mare de persoane, (cine e deştept să meargă să lucreze la privat! Hihihi -spunea cineva, savurând o limonada cu portocale şi limete); ni s-a mărit TVA-ul la 24 % pentru a proteja pensiile, să nu mai scadă, după care, au mai scazut; s-a mărit vârsta de pensionare, ca să mai aibă lumea bani, că bani de pensii nu prea sunt, aşa că să aibe salarii măcar, nu? (că oricum, când vor ieşi cu noul barem la pensie, vor fi aşa senili, că nici nu vor pricepe ce pensie iau). Lista poate continua.

Iar acum, dacă e să fiu borfaşă din Ardeal,  având în vedere că tot mai multe figuri din stat sunt de’a lui Miklos baci, poate să rămână veşnic valabil răspunsul său celebru: vor nu vor, noi dem la el!

Aplicabilitatea ireversibilă, iredundantă şi indecimabilă este că: cafeaua rămâne la cine trebuie, garda nu amendează pe nimeni şi găinile rămân flămânde.

 

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu