Magazinul de talent si inteligenta :)

Un magazin online este o unealta moderna, usor de folosit si poate ajuta la dezvoltarea propriei afaceri, fara a ingreuna intreprinzatorul cu probleme legate de inchiriere spatiu in centrul orasului, de plata salariilor si a utilitatilor care, uneori distrug o afacere abia imbobocita.

De aceea, ma bucura mult proba propusa de magazinul online SpringShop, in care, fiecare dupa puteri, ne punem mintea la contributie, sa dezvoltam o alta latura a acestui tip de  afacere, una mai proaspata si mai intriganta.

Desi nu e usor sa gasesti o versiune neconventionala pentru o activitate destul de standardizata, propunerea mea ar fi crearea unui : „Magazin personal”.

Puteti sa-mi reprosati ca nu sunt atenta, ca toate sunt „personale”, dar am sa va contrazic. Magazinul meu apartine tuturor,  dar vinde capacitatile unei singure persoane. Dati-mi voie sa va explic.

Mi-ar placea foarte mult sa vad ca exista oameni care isi cunosc propria valoare,  dau randament in anumite domenii,  sunt capabili sa se „vanda” pe bani buni, dar  si sa-si construiasca imaginea,  in mod profesionist, asemenea unui magazin online.

Bineinteles cu sprijinul magazinului online SpringShop.ro, cred ca as deschide asa ceva:

„Acasa”  v-as astepta cu o multime de informatii despre ce va pot oferi si in ce domenii mi-ar placea si mie sa aflu noutati, dar si  un „cuvant inainte” convingator, care sa va sugereze irezistibil, ca nu stiti cum v-ati descurcat fara mine, pana acum.

Bineinteles, ar trebui sa existe o rubrica cu „Sugestii si reclamatii” unde clientii ar putea sa sugereze unde se poate servi un capuccino excelent, pentru ca ceea ce tine de oferta e impecabil 🙂 si fiind vorba de o persoana valoroasa ca mine, nu ar exista reclamatii.

In rest, servicii … cat ma tin imaginatia si pregatirea pentru ca, daca esti actor, nu poti preda inginerie si mecatronica… sau poti, daca ai niste diplome ce abuzeaza la maxim,  de neincapatorul, greu de inchis,  dosar de studii.

V-am speriat?

Stati linistiti, nici eu nu cred laudele pe care vi le-am propus, dar ideea in sine, aceea de a ne promova propria valoare, asemenea unui magazin online, ramane valabila si reprezinta propunerea mea de astazi.

Ar fi frumos ca orice persoana sa reuseasca sa-si asigure un trai placut prin talent si inteligenta, produsele cele mai greu vandabile, dar sa se imbogateasca cel mai mult emotional, cu ajutorul unui astfel de magazin online, in forma propusa, sau, de ce nu, in forma incipienta,de blog.  🙂

Articol propus pentru proba a XXVIII-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Vata pe bat… inteligenta!

Cu greu as fi crezut sa am aceasta oportunitate, dar, dupa concursul SuperBlog 2012, mi s-a oferit un loc de munca, pe domeniul PR, la magazinul online Azerty. Super, mi-am zis si  fericita, am acceptat.

Nici nu se putea altfel, sa las sa treaca aceasta ocazie pe langa mine…

Recunosc, a fost mai greu la inceput, cand ii puneam pe fiecare din echipa sa-mi explice de o mie de ori ce inseamna HDD extern, de pilda,  pentru ca exista o adevarata avalansa de oferte HDD extern si-mi era rusine sa nu stiu. Iar ei, pe rand,  ma invatau ca e o unitate cu capacitate imensa de stocare, folosita indeosebi ca back-up, sa nu pierzi complet materialele de la un calculator cu „vechime”, ne ajuta la transferuri rapide de informatii de la un calculator la altul si e usor de mutat si accesat.

-Pai care-i diferenta, pentru ce mai avem atunci stick-uri de memorie?

-Daca iesi in oras sau cand prezinti unui client oferta noastra, iti incape HDD-ul in poseta minuscula? Nu. Stick-ul are, in mare parte, aceleasi avantaje, dar unul in plus, e foarte mic si-l poti purta prins la brelocul cu chei. Nu-l pierzi in felul asta…daca nu-ti ratacesti cheile! Si, daca asa cum te stim, cu capul in nori, pleci fara chei, ai oricand la dispozitie serviciul Cloud Storage, cu servere online, unde poti stoca informatiile necesare. Ai inteles?

Dadeam din cap afirmativ, desi, din zambetele colegilor,  stiam ca ma vor intelege daca mai apelez la ei.

Au trecut opt ani si acum intrebarile acelea mi se par puerile. Stau la biroul meu de la etajul 111 si ma bucur de o  vedere senzationala asupra orasului.

Simt ca mi-e foame si pentru a nu deranja conferinta de presa care urmeaza intr-o ora, iau de pe birou un mar. Dau click pe „codita” si, in holograma,  imi apar informatiile despre el. Apartine unei ferme romanesti, nu s-au  folosit pesticide si merele din aceasta cultura sunt aceleasi pe care le primesc copiii in scoli. E bine. Mmmm, ce bun e!

Deschid computerul si, sufland catre ecran, pornesc stick-ul de memorie. Astfel, toate materialele prelucrate de mine se activeaza. Am usoare emotii, serviciul Cloud de la magazinul online Azerty  a fost transformat si la conferinta ii astept pe cei mai incisivi jurnalisti. Sper sa iasa bine.

Am recapitulat materialul. Il cunosc pe de rost. Totusi, ma incearca o oarecare neliniste. Sun departamentul tehnic si ii rog sa-mi aduca un dispozitiv pentru Cloud Storage, sa-l incerc inca o data.

De cate ori il vad,  imi apare un zambet pe fata. E ca o vata pe bat, alba.

Ideea e sa o consumi si apoi relaxat, sa te lasi cuprins de  somn pentru cinci minute, timp in care tehnologia cu nanobites iti amprenteaza memoria cu orice program, iar informatia  se va sterge,  odata cu consumarea unei alte bucati de „vata pe bat”, de aceasta data colorata ca un curcubeu- Rainbow Cloud.

Profit de viitoarea atipire si activez vocal HDD-ul extern:

-HDD extern, promotia noiembrie, activare imagine Bora-Bora.

Purtata de marea turcoaz, in care s-a transformat geamul imens al biroului, ma las cuprinsa de informatiile amprentate. La un moment dat, apare in fata mea un om al cavernelor, care se rasteste la mine:

-Tu , Hai Da-i Drumul. Daca nu,  iti dau eu stick de memorie cu batul asta, de iti amintesti tot si ajungi si in Cloud (nori) imediat!

Panicata, sar din fotoliu. Alerg pe coridoare si deschid usa departamentului tehnic. Cei adunati acolo, pufnesc in ras cu totii.

-Merge bine? Te-ai speriat, asa-i? Ai vazut ce realist e? Stai linistita, era special facut pentru tine, nu e activat pe celelalte unitati pentru conferinta.

Rasuflu usurata. Asa e la noi, la Azerty. Pe langa produse si servicii excelente, reusim intotdeauna sa fim o echipa profesionista, dar si cu simtul umorului!

Articol propus pentru proba a XXVII-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Real vinde, noi consumam …romaneste!

Noi vrem pamant! Poftim pamant!

Dar cati dintre noi mai stiu oare sa-l foloseasca? Ne-am domnit, ne-am aliniat la diverse standarde si ne-am otravit papilele gustative, impunandu-le o stare vegetativa. Poate ca sunt dura acum in exprimare, dar mi-e dor…

Mi-e tare dor sa musc cu grija dintr-un mar ca sa evit un viermisor ratacit, ce s-a-nfruptat primul si s-a suparat pe mine ca i-am luat casa.

Mi-e dor sa simt ca ma inunda mirosul de iarba cand beau, pe nerasuflate, un pahar de lapte.

Chiar si de pepenii inundati de seminte mi-e dor, pentru ca dulceata lor incomparabila merita efortul si timpul pierdut in descoperirea miezului.

Toate aceste produse si multe altele ne-au incantat copilaria si ne-au crescut voiosi si rosii in obraji.

Odata cu diversificarea ofertelor din magazine, poate ca nu am fost atenta, tot timpul, la ce  cumparam, dar stiu ca am fost dezamagita, descoperind produse cu gust de  „carton”.

Desi sunt tentante ofertele straine, in special fructele si legumele exotice, ma bucur sa gasesc acum la Real Hypermarket o alternativa mai sanatoasa, magazinul propunandu-ne sa ne reintoarcem la traditii si „bucate” romanesti, create cu dragoste, pe pamantul pe care am invatat sa pasim.

Energia produsului romanesc il va incarca de bucurie si vitalitate pe cel care odata, copil fiind, alerga cu talpile goale si sterpelea mere, pere sau prune din gradina bunicilor, muscand din ele cu nesat si indestulandu-se cu dulceata fructelor. Chiar si pe cei mai scrobiti oameni de afaceri de acum ii banuiesc de alergare pe maidan, in copilarie. De imaginatia mea nu scapa nimeni prea usor…

Dar cine nu a vazut bucuria unui copil, care inghesuie, intr-o singura imbucatura, o bucata de rosie, cu branza si paine aburinda, scoasa din vatra, nu poate sa cuprinda in cuvinte descrierea acelei bunastari.

Real ne propune tocmai aceasta simplitate si isi „imbratiseaza” clientii oferindu-le bucuria de a avea la-ndemana unealta fericirii: produsul romanesc.

E greu de crezut uneori, dar diferenta dintre bunurile produse in afara tarii, care parca ne sunt straine si prin gustul neprietenos, fad, incapabil sa reverbereze in papilele noastre gustative si produsele romanesti, are capacitatea de a starni euforia. Adulti de orice varsta se lumineaza la fata redescoperind gustul copilariei. Si acesta e cadoul Real.

Sanatatea, bucuria de a profita de produse de calitate si, de ce nu, mandria ca sunt de-ale noastre, fac din noi, in calitate de clienti ai Hypermarket-ului Real, niste oameni cu adevarat norocosi.

Articol propus pentru proba a XXVI-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Renasterea ielelor…

Era iarna, ea mergea , ca de fiecare data, la conferinta cu RER, metroul parizian. Se plictisise deja de aceasta monotonie. Parisul isi cam pierduse din farmec. Da, ii placeau Sacre Coeur, Notre Dame, dar nu putea cu nici un chip sa-i inteleaga pe francezi de ce mandria lor e o bucata de metal, Tour Eiffel.

Incerca fara prea mare reusita sa-si recapituleze prezentarea. Fara sa-si dea seama de ce de aseara isi aducea aminte cuvintele bunicii: Sub unele pietre poti gasi cristale si chiar o gramada de otel poate deveni un munte salvator.

Ei i-ar fi placut sa revada Parisul. Ii placeau si francezii, mai ales cei cu parul  si ochii negri. Asta era urarea de fiecare data cand se desparteau: Draguta mea, cand mai vii la bunica, sa vii cu un frantuz cu par negru si cu ochi de taciune, ma auzi?

Isi zambi. Ii era tare dor de ea.

Isi ridica privirea si vazu un baiat cu trasasturi frumoase , asezat vis a vis. Desi nu o interesa in mod deosebit, ceva nu-i dadea astampar, nu isi putea dezlipii ochii de el.

-Semeni tare mult cu bunica ta. Stiai?

A intrebat-o simplu si direct.

-Poftim? Cu…bunica?

Dar el nu i-a raspuns.

Atat de brusc a fost acest schimb de vorbe, ca ii venea greu sa creada ca a fost aievea.

Dupa cateva clipe, il vede, cu coada ochiului pe tanar, adresandu-se geamului plin de flori de gheata:

-E aici, ea e , cu siguranta! Daca tu crezi ca e demna de asta, ii voi da bijuteria.

Fetei ii parea rau. Acest tanar frumos parea ca delireaza, totusi a privit catre fereastra. Inima i-a stat in loc. A simtit ca tot sangele i s-a scurs din trup. Sculptat in gheata era chipul bunicii, privind-o rece si serioasa, cum nu o mai vazuse vreodata.

Inainte sa-si piarda cunostinta, a simtit ca e cuprinsa in brate de baiatul cel frumos. Nu-si aducea aminte sa fi vazut vreodata niste ochi mai negri.

S-a trezit in mijlocul unei strazi mari, sau, mai bine zis, a unei carari pietruite, pe care treceau grabite, carute pestrite. Inca nu-si revenise. Simtea ca nu poate sa respire. Incercand sa-si dea seama unde este si ce i s-a-ntamplat, cineva a luat-o de mana.

O fata frumoasa, cu par lung pana la brau, cu rochie vaporoasa si talpile goale a tras-o intr-un dans nebunesc. Cat de mult semana cu bunica ei…doar ca era tanara!

-Draguta mea, danseaza! Danseaza de parca soarta lumii ar depinde de tine!

– Cine esti tu?

-Nu ma recunosti? Ha,ha, haide frantuzule, canta-ne, sa sarbatorim! Vom salva lumea astazi!

Francezul era chiar baiatul din metrou. Veni langa ea si-i sopti.

– Nu-ti fie teama, ai de indeplinit o profetie  si apoi te vei intoarce in timpul tau. Faci parte din neamul Ielelor, ea e bunica ta si sunteti singurele care au ramas pe lume. Totul depinde de voi!

Atunci pamantul incepu sa se cutremure. Cerul s-a intunecat.

– Gheorghe, da-i bijuteria, zise frumoasa fata. Comoara de sub piatra trebuie sa fie la gatul ei.

-Dar daca nu va avea puterea sa zboare?

-Ti-ai pierdut increderea, Gheorghe? Nu uita, desi esti singurul om care nu si-a pierdut mintile in prezenta Ielelor, pericolul nu a trecut. Fa cum iti poruncesc.

Fata ramasese fara grai. Nu stia daca viseaza si ar trebui sa se trezeasca, sau poate realitatea ei de pana atunci fusese un vis. Totul i se parea pe cat de aievea, pe atat de greu de crezut.

Gheorghe ii puse in jurul gatului un colier, al carui sclipiri cristaline i-au luminat privirea.

-Vino, draguta mea, mai tii minte cum ne jucam cand erai mica? Poezia, o stii? Hai, spune-o cu mine!

Impreuna,  au inceput sa se invarta, tinandu-se strans de maini si rostind, ca pe o magica incantatie:

Sub pietre comori se ascund,

Safire ce viata aduc.

Pe munte de-otel eu le urc,

Pe toti lumineze-n strafund!

Fata se simtea tot mai usoara si, la un moment dat, privind catre pamant vazu ca talpile ei dansau pe un nor, cu mult deasupra colbului galben al strazii. Inspaimantata, a strans-o pe bunica, dar aceasta i-a risipit orice ezitare.

-Pamantul se va inneca in intuneric, daca tu nu pui safirul pe cel mai mare munte construit de om.

-Dar nu avem timp sa construim, sau sa ajungem in varf de munte… Si asta nu este eclipsa de soare?

-Ai incredere in tine, soarta tuturor e in mainile tale!

Si-a inchis ochii si s-a lasat purtata de incantatie si joc.

Din toate colturile orasului, bucati mari de otel au inceput sa zboare catre ele si s-au trezit inconjurate de un turn inalt de otel, prinse ca intr-o inchisoare.

Cerul se-ntunecase aproape de tot. Gheorghe urcase deja pana langa fata.

-Vino, te ajut eu sa iesi de aici.

Ajutata de tanar, fata urca pana in varful muntelui de otel. Acolo, in ultimul moment, inainte sa se acopere soarele de tot, puse colierul de cristal.

O clipa s-a facut liniste. Apoi o lumina verde, taioasa, a inundat orizontul. Fata zambi. Il privi pe Gheorghe, care intinse mana sa o ajute sa coboare. Piciorul ei insa aluneca si simti cum cade in gol.

Deschise ochii. Tanarul cu ochi negri o tinea in brate si o privea patrunzator.

-Va simtiti bine? Ati lesinat.

In metrou s-a anuntat statia Trocadero. Trebuia sa coboare.

-Te cunosc de undeva, intreba sfarsita fata?

-Nu cred, eu sunt Gheorghe si eu sunt roman. Am venit aici sa vad Turnul Eiffel, a fost proiectat de bunicul meu. Ai vrea…sa vii cu mine? Daca vrei, iti povestesc si legenda cristalului salvator din turn, asta daca ai timp.

– Sigur ca da.

Cei doi au coborat din metrou si au pornit sa redescopere Parisul care, brusc, li se parea mai interesant…

Articol propus pentru proba a XXV-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Tooooo…yooooo…taaaaa!

Cred ca, in prea mica masura, am avut pana acum ocazia sa-mi imaginez ca sunt o masina. Ma bucur ca pot acum sa ma dau drept „4 x 4”.

Cu siguranta mi-ar face mare placere sa fiu o Toyota care face RAV-agii, una asa, „mai suparata”, al carei motor sa sune tunator, ca o porunca: Toooyoootaaa”.

Aproape de nesupus, cu un CV imbatabil, voi  mangaia cu tandrete drumurile si voi purta pe oricine indrazneste  sa ma imblanzeasca, in cele mai sigure conditii, oferind o  stabilitate extrema.

Sunt frumoasa, compacta si fac parte din „echipa verde”, respect natura, pe care o ador. Nu o incarc cu emisii toxice, eu respir performanta!

Cu toate acestea, nu am facut rabat la confort si putere, lasandu-ma, doar uneori, prada relaxarii conferite de programul Cruise Control (pastrarea constanta a vitezei).

Dar tremur de nerabdare  sa simt  drumul sub roti. Mi-am pregatit si „ghetute” de iarna, sunt gata sa urc pe o cascada inghetata, zau! Ma pregatesc,  verific retrovizoarele.

In spatele meu, cu farurile aprinse a concentrare, Avensis vrea sa se puna la intrecere cu mine.

„Hai, du-te mai bine la joaca cu Prius, Yaris, sau Auris, intre voi sa organizati competitii, ca eu sunt mai mare.”

Avensis rade, strengareste si-mi zice ca, atunci cand va creste , ma intrece!

Zambesc, imi place mult aceasta dorinta de a iesi invingatoare, ne-am nascut cu ea in suflet.

Dar azi intru in competitie cu natura, o provoc, abia astept sa evadez  pe coline intortochiate si drumuri neumblate, asa cum mi se potriveste.

Iar cand ajung in cel mai inalt loc, deasupra tuturor, voi striga, cat ma tin claxoanele si motorul:

Tooooo yooooo taaaaa!

pentru ca toti sa stie cine e cel mai tare!

Apoi ma voi intoarce in oras, cu pompele tremurand de adrenalina, voi parca langa Avensis si ma voi linisti. Dar nu prea cred, nu-mi sta in fire. Cred ca voi astepta, cu nerabdare,  o noua aventura. Pornim?

Articol propus pentru proba a XXIV-a din concursul SuperBlog 2012.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu