Ţara în care trăiesc este cea mai frumoasă.
Aici e numai vară, o vară călduroasă. În timpul zilei este un soare plăcut, în mijlocul verii torid, iar iarna adie uşor briza. Noaptea mai plouă, să rămână florile frumoase şi legumele să crească mari.
Totul e verde şi înflorit, ochii se delectează cu lumină şi parcă inima vibrează de încântare.
În ţara mea sunt drumuri line. Ne ducem de colo – colo pe role şi biciclete, pentru că nu sunt câini vagabonzi care să sara pe noi. Dacă avem distanţe mari de parcurs, ne plimbăm cu maşini frumoase, de la primărie sau de la firmele mari, care-şi fac reclamă. Aici nu trebuie să mă scotocesc de bani, pentru că nu mă costă nimic.
E atât de uşor să ajung , din munţii mei, până la mare, că pare o joacă de copii. Autostrada şerpuieşte uşor, aproape insesizabil, trecând, suspendată, peste prăpăstii spectaculoase şi deseori mă întrec cu fulgerul argintiu, mândreţea de tren de mare viteză ce taie ţara în două. Aşadar, nu e de mirare, cel puţin al doilea sfârşit de săptămânş, sunt la mare.
În draga mea ţară, lucrez cu spor, după un orar foarte util. Sunt respectată pentru că sunt mamă şi asigur continuitate acestui popor fericit. Lucrez până la ora 12, când pot să-mi duc copilul acasă de la ore, iar dacă vreau ceva în plus, mi se oferă posibilitatea să lucrez şi de acasă, de pe calculator, că doar, slavă domnului, avem tehnologie modernă. Pentru sacrificiul pe care-l fac din timpul copilului meu, mi se oferă excursii la parcuri tematice, pentru copii, la mare, sau la teatru de păpuşi, oriunde doresc.
Conducătorii ţării mele mă protejeaza: din salariul meu se reţine exact aceeaşi sumă, lunar, infimă dealtfel, cu care mi se achită, din oficiu toate facturile- de gaz, de electricitate, telefon, televizor, internet, asigurări de viaţă şi maşina. Iar eu sunt eliberată de acest stres, mulţumită unor conducători inteligenţi.
Am casa mea, maşina mea. Sunt frumoase şi utile. Mă bucur tare mult că mi s-a oferit posibilitatea de a le plăti la pretul lor real, împărţit în câte rate doresc. Eu, de exemplu, mi-am fixat o rată pe care nici nu o simt. Probabil că vor trece mulţi ani până voi achita tot, dar, ce-mi pasa? Bani sunt.
În ţara mea, oamenii în vârstă sunt respectaţi. Cei care au lucrat pentru ţară pot să se bucure de bătrâneţi liniştite, de la 55 de ani li se oferă posibilitatea de a se retrage din câmpul muncii, pentru a se bucura de o linişte binemeritată, sau de a lucra cu un orar mai lejer, pentru a le putea transmite tinerilor din experienţa lor de viaţă. Bătrânii sunt vizitaţi acasă, de doua ori pe săptămână, li se monitorizează sănătatea şi li se oferă medicamente celor bolnavi sau hrană bună celor care au rămas singuri. Sunt rădăcinile noastre şi-i îngrijim, fără ei n-am fi ajuns unde suntem.
Nu avem hoţi, cerşetori, oameni vicleni, de ce să furi, să cerşeşti, sau să înşeli, atunci când nu-ţi lipseşte nimic?
Seara ies cu familia mea în oraş, sunt numai oameni fericiţi împrejur, copiii savurează vată pe băţ sau vreo îngheţată, părinţii îşi zâmbesc, îndrăgostiţi unul de altul, ca-n prima zi, doar că, mai liniştiţi. Câte un domnişor şi-o domnişoară îşi fură un sărut, transfigurati de patima iubirii, sau câte un om rătăcit se grăbeşte spre casă.
Am mai vazut, e drept şi câte unul, speriat de ce vede în jur, panicat şi pus pe plecare, disperat să ajungă undeva, să rezolve ceva. Dar ştiu, aceştia sunt oameni care abia acum au văzut ţara mea şi încă nu s-au obişnuit. Ştiu de unde vin şi-mi e tare milă de ei. Sunt atât de traumatizaţi încât mulţi nu se mai pot obişnui să le fie şi bine. Le trebuie mult timp să uite şi să se relaxeze aici, în ţara mea.
https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu
ancagiurgiu 