Arhive pe etichete: trist

Nu vreau resemnare!

In urma evenimentelor sociale , in care un fost om politic a avut o tentativa de suicid, cu toate ca as fi vrut sa-mi retin opinia pe plan personal, ma vad intr-o oarecare masura, nevoita sa intervin.

Dezamagitor momentul in care am devenit caini si din fiinte sociale ne-am transformat in fiare salbatice, sau chiar mai mult de atat, ne-am degradat la un nivel ce nu mai are definitie.

Nu consider relevant cine a fost sau ce a facut acest om politic. Din partea mea putea fi rosu, portocaliu, sau roz cu picatele, dar…cand injosesti un om pentru bunul plac, iar apoi cand il vezi in agonie mai musti putin sau mult, imi amintesti de sacrificiul prometeic, pentru umanitate.

Le doresc tuturor celor cu pr politic grandoman sa faca din greseala, dintr-un astfel de om politic, un erou, pentru a-si gusta propria reteta.

Cat despre el, ce pot sa spun? E om. Greselile si le cunoaste si o tara are impresia la fel, dar el isi stie foarte bine si partile bune, victorioase, pe care o tara le-a uitat repede.

Trist, foarte trist ca se ajunge aici.

„Experti”, cu diplome ciudate, isi dau cu parerea si arunca mult noroi in oameni care au stiut sa stea drepti, cand vantul a batut cu putere.

Nu uitati, citatul celebru este ca asemeni brazilor „…ne frangem, dar nu ne indoim…”, asa cum o rastalmaceste ca da bine flexibilitatea, la timpurile noi, o tagma de amatori, mici si insignifianti arbusti coniferi!

PS: Pentru a nu fi acuzata de plagiat, citatul este din Ion Gavrila Ogoranu si Lucia Baki, „Brazii se frang, dar nu se indoiesc”.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

 

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria n-ai!, pareri

Ţara mea e tristă…

Când un stăpân îşi bate şi-şi înfometează câinele, acesta va muşca pe oricine. Aici am ajuns.

Ba mai mult, stăpânul îi râde în faţă şi îşi întreabă, candid, câinele,  de ce nu roade  ciolanul, că doar el l-a lasat în frigider!

În neputinţa de a-i ataca direct pe cei ce ne-au încorsetat, ne răsfrângem durerea asupra noastră, ne sfâşiem între noi şi plângem.

Dăm cu patimă în stânga şi în dreapta, răzbunându-ne zănatici, pe simboluri ale unui stat care îşi trădează fiinţa şi uităm că sub acele uniforme, deseori sunt oameni care suferă aceleaşi dureri, au aceeaşi „răsplată”, ba mai mult, sunt supuşi unor ordine pe care, încălcându-le sunt pasibili de pedepse mai mari decât ne putem imagina.

Atât cât mai putem vedea şi auzi, omule bun, deschide-ţi ochii, nu te ataca singur.

Uită-te bine, oare  sub haina militară nu eşti tot tu?

Poate că eşti tu, un profesor trist că abia ai cu ce să-ţi plăteşti întreţinerea, darmite să te gândeşti să-ţi cumperi apartamentul pe care-l doreşti?

Sau tu, doctorul care uită de somn, făcând gardă după gardă, poate se mai normalizează plata la final de lună.

Poate eşti tu, scriitorul care, indiferent de cât de talentat eşti, nu mai găseşti o editură care să te publice, dacă nu ai sponsori.

Dacă tu ridici o cărămidă să loveşti, nu ţi se pare normal, perfect uman, chiar dacă regretabil, ca cel în care dai să se apere împotriva ta? Oare nu ai face la fel?

Credinţa spune: întoarce şi celălalt obraz, reflexul uman, instinctul spune: apără-te!

E momentul să ne oprim, să răsuflăm şi să vedem de ce ne răzvrătim şi cine ne stă împotrivă.

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria Din inima