Vești bune!

Lume, lume!
Adunați-vă pe blog și strigați, în gura mare: URAAAAA!
Nu se mai scumpește nimic aici în țară! Iată câte decizii bune se vor lua, în curând, poate chiar de mâine!
– Se elimină accizele (sau „apcizele” ;), că doar n-o să spunem altfel decât dna Ministră !?)
– Nu se mai scumpesc benzina, motorina, și alți combustibili.
– Se ieftinesc băuturile alcoolice, țigările și ciocolata (iam-iam)
– Se dau gratis pâinea, laptele, cartofii, salata.
– În fiecare săptămână se oferă gratuit, câte un pui de găină de 1 kg, pe cap de locuitor (sau 1kg de soia -echivalent, pentru vegetarieni).
– Fiecare persoană care lucrează primește vara un concediu plătit de stat, de 10 zile, la mare sau la munte (în funcție de preferințe), în condiții de 4 sau 5 stele, all inclusive și o primă de concediu. Cu părere de rău, pentru concediul de iarnă o parte din cheltuieli vor fi suportate din buzunarul contribuabilului, dar nu mai mult de 50 %.
– Fiecare pensionar primește de la stat posibilitatea de a-și petrece câte 6 luni pe an în stațiuni balneare, în condiții de 4 sau 5 stele, all inclusive cu câte 5 proceduri de întreținere a sănătății corporale, pe zi, incluse ca tratament.
– Alocațiile copiilor au ajuns la îmbucurătoarea sumă de 2.500 lei pe lună, iar mămicile care doresc să se întoarcă la locul de muncă înainte de împlinirea celor doi ani de concediu maternal se vor bucura de o primă de revenire în valoare de 10.000 lei și vor avea alocată, din oficiu, câte o bonă profesionistă, în cazul în care orarul de lucru depășește timpul petrecut de copil la creșă/grădiniță-după caz.
– Se vor deschide în fiecare localitate- de la cele mai mici sate până la municipii- centre medicale dotate la cele mai înalte standarde, iar medicii vor fi plătiți conform tarifelor pe care le percepeau anterior direct bolnavilor (;) ups, să reformulez? ).
– Salariul minim s-a fixat la suma de 5.000 lei, iar salariul maxim la 15.000 lei (sâc, avem și maxim!)
– Firmele care construiesc drumuri și autostrăzi vor fi doar firme locale și deconturile se vor face în ședințe publice la care pot asista și aproba cheltuielile toți locuitorii zonei respective.
– Se promovează economia românească prin mărirea taxelor pe produsele străine și suportarea a jumătate din cheltuielile de producție a celor locale, astfel încât produsul românesc-atât de bun- să fie mai accesibil financiar.
– Firmele care asigură energia electrică și gazele și-au unit forțele și, printr-un program de protejare a naturii și a consumatorilor au creat parcuri eoliene și cercetează noi tehnologii prin care să aducă un randament maxim al gazelor consumate, ușurând costurile consumatorului final.
– Leul romanesc s-a întărit din nou, valoarea lui fiind de : 1 leu= 3 lire sterline.
Hmmm, oare aceste decizii trebuia sa le dezvălui maine, de 1 Aprilie?
Sunt sigură că, dacă citești printre rânduri vei ghici și câteva propuneri care nu sunt chiar o glumă, ci, ar putea deveni motiv serios de campanie pentru viitor- unul în care să nu mai fim tot noi cei păcăliți!

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Scrie un comentariu

Din categoria n-ai!, pareri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s