Panică de sărbători

Nu, nu e prea devreme. De când cu criza, mi-am făcut timp pentru cadouri , sau cel puţin am încercat o relativă programare de buget.

Sunt genul de om care se bucură foarte tare când poate dărui ceva interesant şi cu toate că mi-ar plăcea să surprind pe cineva, dăruind un televizor de ultimă generaţie, nu am cum să-mi permit asemenea gesturi, aşa că mă rezum la celebrele mănuşi, lame de ras, eşarfe şi alte „bunătăţi”.

Marea parte a bugetului este alocată însă prinţesei mele, aşa cum, orice mumă face! 🙂

Aici intervine marele bai, de fiecare dată. Pe lângă faptul că toate moimele din magazine sunt „chinezării” (să mă ierte chinezii, dar s-a împământenit acest termen şi printr-o definiţie uşor extinsă înseamnă un produs care, deşi întruneşte la momentul cumpărării toate calităţile unui produs de marcă, în scurt timp, suferă de stricăciuni iremediabile şi necesită achiziţionarea unui al doilea produs), toate pisicile interactive doar miaună şi dau din cap, dar asta nu le împiedică să aibe preţuri între 100-150 de ron, toate Barbie (deşi putem deschide magazin din achiziţiile de până acum) îşi schimbă periodic numele şi hainele, devenind astfel tentante pentru mămăruţele dornice de păpuşi, iar de jocuri de inteligenţă, ce să mai povestesc, lipsesc aproape cu desăvârşire.

Mai există, pe ici pe colo, rătăcit, câte un joc interesant, care pune mintea la contribuţie, imaginaţia, sau îndemânarea. Dar, sunt atât de rare, încât veşnic îmi vine să întreb vânzătorii, dacă nu cumva au început să se dea ” pe sub mână”.

Toate ca toate, dar ştiţi ce e de-a dreptul dureros? Faptul că, înnebuniţi de lipsa banilor şi al confortului psihic (că până la urmă la asta se reduce, n-am zis că vreau să devin miliardară, cu toate că n-ar strica) am ajuns să proiectăm şi asupra propriilor copii, teama financiară.

Mi s-a strâns inima, când am văzut-o pe fiica mea, răsfoind ceva pliante cu jucării (i-am zis că le-am luat de la magazin, ca să ştim ce să-i scriem lui Moşu’) şi m-a întrebat serioasă, arătând spre o moimă sclipicioasă: „oare aş putea să-i cer lui Moşu’ asta? Ah nu, nu cred! Nu cred că are Moşu’ atâţia bani!

E trist, e amar atunci când unui pui de om i se ia bucuria de a fi copil şi nu mai crede că, în mod miraculos, Moşu’ poate să aducă orice jucărie, indiferent cât ar costa. Aş vrea să pot dărui acea linişte fetiţei mele…

Poate ca totusi Mosu’ are o mana de ajutor: iata ca Noriel ne ofera o colectie impresionanta de plusuri si jucarii redakai, atat pentru fetite cat si pentru baieti. Hmmm, voua nu vi se pare ca seamana cu spiridusii cei care lucreaza la Noriel?

https://ancagiurgiu.wordpress.com Textele şi fotografiile de pe acest site pot fi preluate DOAR cu acordul expres al autorului şi cu precizarea OBLIGATORIE a sursei! Autor blog : Anca Mihaela Giurgiu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Din inima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s